Prefectura Bihor a anunţat marţi, prin intermediul Cancelariei Prefectului, că marţi a fost inaugurat, în sediul Primăriei oraşului Aleşd, un ghişeu mobil al Serviciului Paşapoarte, aşa cum fostul prefect Claudiu Pop a promis în ultima reuniune a Colegiului Prefectural, desfăşurată în acest oraş cu o zi înainte să fie demis.

„Acţiunea de la Aleșd completează traseul ghișeului mobil în județul Bihor, activ până în prezent în Beiuș, Salonta, Marghita și Valea lui Mihai”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Cancelaria Prefectului.

Ghişeul mobil al Serviciului Paşapoarte va funcţiona la Aleşd pentru toţi locuitorii acestui oraş şi pentru cei ai comunelor din raza Judecătoriei Aleşd, urmând să deservească publicul atât pentru depunerea actelor în vederea eliberării documentelor de călătorie, cât şi pentru ridicarea acestora, în prima zi de marţi a fiecărei luni.