Fostul ministru al Economiei, Varujan Vosganian a scăpat de începerea urmăririi penale, după ce senatorii au respins cererea DIICOT. "Este o victorie a democraţiei şi o victorie a Parlamentului României", a pus el, la final.
Potrivit unor surse parlamentare, au fost înregistrate 71 de voturi "împotrivă", 56 de voturi "pentru" şi 5 voturi anulate.
În acelaşi timp, un alt fost ministru al Economiei, Ion Ariton, va fi urmărit penal, tot în urma votului dat joi de senatori. Fostul ministru al Economiei este inculpat în dosarul "Gala Bute", în timp ce Varujan Vosganian este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, în dosarul Romgaz-Interagro, alături de Adriean Videanu.
Înainte de a supune la vot solicitarea procurorilor, Vosganian le-a cerut colegilor să respingă începerea urmăririi penale, în dosarul Romgaz - Interagro, precizând că nu există indicii noi în dosarul său.
"Mersul la Parchet nu este un simpozion pentru aflarea adevărului. Viaţa personală, familia, au de suferit, nu pot cere statului despăgubire morală.Azi, simplul fapt că eşti cercetat are acelaşi efect ca o condamnare. Cine doreşte ieşirea mea din spaţiul public de foloseşte împotriva mea calomnia? Nu trebuie să transformăm acest obiect de luptă împotriva corupţiei într-un festival Cântarea României. Execuţiile în grup nu folosesc nimănui. Unii reprezentanţi ai clasei politice au comis excese, dar nu înseamnă să răspunzi cu alte excese. Asupra clasei politice se fac numeroase presiuni. Parlamentul nu trebuie să se facă unealta docilă unei alte puteri a statului", le-a spus Varujan Vosganian, înainte de vot, colegilor săi.