Printr-un comunicat dat publictiăţii joi, senatorul bihorean Cristian Bodea, vicepreşedintele Partidului Ecologist Român, se pronunţă împotriva legalizării căsătoriilor între homosexuali, considerând că asemenea "familii" ar deveni adevărate “fabrici de homosexuali”.

“Sunt foarte tolerant cu libertățile personale. Fă ce vrei cu corpul tău, cu mintea și cu inima ta! Dar, după "căsătoriile gay", vor cere (homosexualii – n.r.) dreptul la adopții. Ceea ce ar fi o crimă, și împotriva copiilor, și a umanității. "Familiile" lor vor deveni fabrici de homosexuali. Nu avem dreptul să condamnăm acei copii, nici nu putem perverti lumea în care vor trăi”, arată Bodea.

Parlamentarul aminteşte că statul protejează și stimulează "familia" pentru că are că scop principal conceperea și creșterea copiilor, “ceea ce cuplurile homosexuale nu pot face”. “Dacă nu ar fi copiii la mijloc, nu ar trebui să ne "semnăm" dragostea pe la primării. Unde e iubire cu adevărat, nu e nevoie nici de constrângerea unui contract, nici de recunoașterea unui certificat. Și, atunci, ce mai vor?”, întreabă senatorul, el însuşi divorţat şi tată a unui copil.

Cristian Bodea arată, în finalul declaraţiei, că PER respectă personalitatea și libertatea fiecărui om, dar până la momentul în care o periclitează pe a altuia. “După toate religiile, după teoria evoluționistă, că și după realitatea științifică, orice specie funcționează pe principiul a două sexe. Pentru că acesta este modul de evoluție şi perpetuare firesc şi natural. Or, societatea umană nu are de ce să încurajeze o "familie" împotriva firii, evoluției și religiei”, e concluzia liderului PER.