Senatorul PNL Gavrilă Ghilea l-a interpelat la începutul acestei săptămâni pe ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională cerându-i să reglementeze situaţia poştaşilor din ţară, care sunt "condamnaţi la locul de muncă".
Cu această ocazie, Ghilea a reiterat nemulţumirea miilor de factori poştali faţă de prevederilor ambigue ale art. 83 din Codul Muncii în vigoare, care nu permit încheierea unui contract de muncă pe durată determinată pentru un eventual înlocuitor, astfel încât titularului postului să-şi efectueze concediul legal de odihnă.
"În lipsa unor precizări legale explicite, care să permită înlocuirea pe perioada determinată a efectuării concediului de odihnă a unor agenţi, majoritatea factorilor poştali din ţară, în special cei din mediul rural, sunt condamnaţi la locul de muncă, nemaiexercitându-şi în ultimii ani drepturile legitime prevăzute de Codul Muncii, fapt care îi poate expune riscului contractării unor boli profesionale cronice din cauza suprasolicitării fizice şi psihice", a susţinut parlamentarul liberal.
Acesta a citat lideri sindicali din Poşta Română care susţin că un factor din mediul rural deserveşte, în medie, cinci localităţi, cu peste 1.000 de gospodării, fiind practic imposibil de suplinit prin cumul de către un alt coleg, care ar trebui să onoreze pe lângă portofoliul propriu de beneficiari ai serviciilor poştale şi pe cel deservit de omologul său, aflat în concediu.
În acest context, senatorul bihorean a cerut ministrului de resort să prezinte în scris demersurile pe care le va intreprinde şi soluţiile pe care le va adopta pentru acordarea efectivă a dreptului legal al factorilor poştali la exercitarea concediului de odihnă şi diminuarea, astfel, a riscului de escaladare a tensiunilor sindicale.
Pe aceeaşi temă, senatorul Găvrilă Ghilea a înregistrat miercuri, la Camera Superioară a Parlamenului, o declaraţie politică.