O sentință a Judecătoriei Beiuș, prin care a fost anulată amenda primită de o bihoreancă acuzată că și-a abandonat câinele într-un alt sat, a stârnit nemulțumirea iubitorilor de animale.

Judecătoarea Raluca Meda Baciu, care este și președinta instanței, a decis, după 10 termene, să anuleze sancțiunea de 1.500 de lei, pe motiv că femeia care a abandonat câinele l-a lăsat într-un sat, „unde putea fi adoptat” și „putea să supraviețuiască vânând șoareci sau alte viețuitoare”.

Asociațiile pentru protecția animalelor arată că interpretarea judecătorilor este greșită și că, inclusiv din acest motiv, legea trebuie modificată, iar abandonul de animale să devină infracțiune, adică să fie mai aspru pedepsit.

Noaptea, ca hoții...

Fapta cu pricina s-a întâmplat pe 15 iulie 2023, în jurul orei 22.30. O femeie, profesoară la o școală din Beiuș, a mers cu mașina personală din Tărcaia în satul vecin Totoreni, unde a lăsat pe uliță, legat, în fața unei case, un cățel de talie mică, de circa 5 luni.

Potrivit sentinței, consultate de BIHOREANUL, incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere și așa au depistat-o pe vinovată polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor Bihor, când au primit sesizarea privind cățelul abandonat.

În instanță, femeia a recunoscut fapta, susținând însă că nu a vrut să-i facă rău patrupedului, ci spera ca acesta să fie adoptat. Ea a arătat că animalul, adus acasă de soțul ei, lătra aproape continuu, iar ea nu se mai putea odihni și ajunsese să ia sedative din această pricină. Asta nu ar fi trebuit să justifice, însă, abandonarea unui pui de câine pe stradă...

Al tuturor și al nimănui

Totuși, Judecătoria Beiuș a decis că femeia nu trebuia amendată. Motivarea este halucinantă: instanța a reținut că animalul „nu a fost abandonat într-un loc precum pădure, Criș etc., astfel încât să nu mai poată fi îngrijit”, ci a fost dus „într-un sat, pentru a putea fi adoptat”.

Judecătoarea a ignorat însă că profesoara n-a dus animalul în curtea cuiva, ci l-a lăsat pe uliță, noaptea, fără să-i caute un stăpân!

În schimb, judecătoarea a precizat că, înainte de a fi abandonat, puiul de câine era bine hrănit și bine îngrijit, avea aproximativ 5 luni și, drept urmare, „putea să supraviețuiască vânând șoareci sau alte viețuitoare”, nefiind necesar să fie hrănit „în mod indispensabil” de om.

Constatând și că, între timp, câinele a ajuns în gospodăria mamei profesoarei, unde l-a dus cea care l-a abandonat după ce a fost reclamată la Poliție și unde animalul se află „în afara oricărui pericol”, magistratul a decis să anuleze amenda de 1.500 lei plătită de femeie.

Reacție dură a iubitorilor de animale

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată de Poliția Bihor la Curtea de Apel Oradea. Totuși, hotărârea judecătorească este aspru criticată de iubitorii de animale.

Legea 205/2004 definește abandonul ca „lăsarea unui animal aflat în proprietatea și îngrijirea omului pe domeniul public, fără hrană, adăpost și tratament medical”, fără să condiționeze existența abandonului de locul în care este lăsat animalul ori de condițiile „naturale” pe care le are la dispoziție.

Pe site-ul Totul pentru Animale, care promovează drepturile necuvântătoarelor, se arată că sentința transmite un mesaj periculos, justificând abandonul unui animal domestic cu... speranța adopției.

„Un câine domestic aflat anterior în îngrijirea omului nu devine autonom în momentul în care este lăsat într-o altă localitate”, arată site-ul cu pricina, subliniind că animalul rămâne expus accidentelor, bolilor, cruzimii și lipsei de îngrijire.

„A duce un pui de câine într-un alt sat și a-l lăsa acolo nu reprezintă adopție, transfer legal de proprietate, predare către un adăpost sau plasament responsabil”, susțin promotorii drepturilor animalelor.

Sentința este aspru criticată și pe rețelele de socializare, unde iubitorii de animale arată că deznodământul acestui caz este greu de înțeles.

Se cere pedeapsă penală

Cazul de la Beiuș a redeschis și dezbaterea privind sancțiunile aplicate pentru abandonarea animalelor. În prezent, abandonul este sancționat, în majoritatea cazurilor, contravențional, cu amendă.

Reprezentanții platformei Totul pentru Animale susțin însă că acest cadru legal este insuficient și lasă loc unor interpretări care nu protejează animalele. Pe platformă există o petiție publică prin care se cere ca abandonarea animalelor să devină infracțiune în România, nu doar contravenție.

Petiția a adunat deja aproape 10.000 de semnături și poate fi semnată aici.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!