Sentinţă definitivă dată, miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţei, în dosarul de şantaj Antena Group RCS&RDS. Magnatul Dan Voiculescu a fost achitat, fiica sa, Camelia Voiculescu, a fost condamnată la un an şi şase luni cu suspendare, iar fostul director al Antena Group, Sorin Alexandrescu, a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare!
De altfel, imediat după pronunţare, Alexandrescu s-a şi predat la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov.
Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, judecătorii ÎCCJ au decis şi achitarea lui George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, şi condamnarea la doi ani de închisoare cu suspendare pentru Şerban Pop, fostul şef al ANAF. În ceea ce priveşte persoanele juridice SC Intact şi Antena Group, au fost achitate pentru complicitate la şantaj.
În cazul Antena Group, pentru şantaj, s-a dispus aplicarea unei amenzi penale de 200.000 lei şi publicarea sentinţei timp de o lună, de zece ori, în intervalul 18.00-20.00.
La ultimul termen al procesului de la instanţa supremă, Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu au spus că sunt nevinovaţi, au cerut să fie achitaţi şi, în cazul în care totuşi judecătorii consideră că au încălcat legea, au fost de acord cu prestarea de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
De asemenea, Sorin Alexandrescu a susţinut că este victima unei înscenări. "Astăzi am acelaşi sentiment pe care l-am avut acum patru ani de zile şi respectiv că sunt victima unei înscenări. Acum 4 ani, când aşteptam să întru în sala de judecată aceeaşi persoană mi-a spus de 20 de ori: spune-mi tot ce ştii despre Dan şi Camelia Voiculescu", a declarat Sorin Alexandrescu, în ultimul cuvânt în faţa magistraţilor. În acest timp, procurorii au cerut pedepse mai mari pentru inculpaţi, iar aceştia au cerut achitarea, în ultimul cuvânt.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 16 aprilie - 21 mai 2013, în calitate de director general al SC Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu a exercitat, în mod repetat şi gradual, acte de constrângere asupra administratorului RCS&RDS Ioan Bendei, ameninţându-l cu darea în vileag a unor presupuse fapte de corupţie, astfel încât să îl determine să urmeze conduita impusă de el.
Semnarea contractului în condiţiile impuse de inculpat, respectiv la o valoare 6.480.000 euro/an, pe o durată de cinci ani, ar fi garantat stingerea litigiilor existente pe rolul instanţelor, oprirea campaniei media împotriva RCS&RDS pe care o reprezenta partea vătămată şi a persoanelor din conducerea RCS&RDS, arată anchetatorii.
Faptele de corupţie cu care ar fi fost ameninţat Ioan Bendei fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA, în care se fac cercetări faţă de Bendei, Alexandru Oprea, Dumitru Dragomir, compania RCS-RDS şi alte persoane. Fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată la 1 octombrie 2013, alături de fostul director general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop.
Sorin Alexandrescu este acuzat de şantaj, iar Dan Voiculescu şi fiica sa, de complicitate la această infracţiune. Şerban Pop, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la data faptelor, avocat suspendat, este acuzat de folosire, în orice mod, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.În acelaşi dosar este judecat, pentru complicitate la şantaj, George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL.