Interlopul Iuliu Kiss, alias Paprika, a fost condamnat, prin sentinţă definitivă şi executorie, la 5 ani de închisoare pentru accidentul provocat anul trecut, la intersecţia străzilor Meşteşugarilor cu Barcăului. Atunci, băut fiind, la volanul unui Mercedes de lux, el a intrat fără să oprească la Stop în intersecţie, omorând pe loc o tânără, pe Adriana Jurcan, şi rănind grav alte două, geamăna celei dintâi şi verişoara acestora, care circulau într-un Tico condus regulamentar.
Decizia a fost făcută publică marţi, de avocatul Mircea Ursuţa, reprezentantul familiei Jurcan, pe site-ul său.
"Prin decizia penală nr 968/R/25.06.2012, Curtea de Apel Cluj a admis recursurile părţilor civile Jurcan şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, menţinând încadrarea juridică de ucidere din culpă de către un conducător auto având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 178 alin. 3 Cod penal, încadrare reţinută iniţial prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi a aplicat o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare în regim de executare", a precizat avocatul.
De asemenea, pe latura civilă, Curtea de Apel Cluj "a luat act de tranzacţia încheiată de părţile civile şi asigurătorul în cauză, tranzacţie în baza căreia au fost achitate despăgubirile civile". Cu alte cuvinte, despăgubirile civile solicitate au fost plătite de firma de asigurări.
Curtea de Apel Cluj a dispus reîncarcerarea lui Kiss, precum şi restituirea cauţiunii de 55.000 de lei, respectiv a autoturismului care a provocat accidentul.
Potrivit avocatului Ursuţa, sentinţa de condamnare cu executare pentru ucidere din culpă la 5 ani de închisoare cu executare este o premieră în Bihor în cazul unui accident rutier cu victime.
Procesul s-a judecat la Cluj în urma cererii de strămutare făcută de familia Jurcan după ce, în iarnă, Paprika a fost eliberat de Curtea de Apel Oradea, cu toate că fusese condamnat la închisoare cu executare în primă instaţă. Cercetat, iniţial, în stare de arest pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă, Iuliu Alexandru Kiss a fost pus în libertate, în luna ianuarie a acestuia an, în urma unei decizii a Curţii de Apel Oradea. Instanţa a admis cererea formulată de Kiss şi a dispus eliberarea acestuia în schimbul unei cauţiuni fixate la 55.000 de lei.
Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, pe 16 decembrie, Judecătoria Oradea a dispus condamnarea lui Paprika la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare şi obligarea acestuia, în solidar cu firma de asigurare, la plata unor despăgubiri morale în valoare de 360.000 de euro către familiile victimelor. Însă atât interlopul, cât şi familiile victimelor au atacat soluţia prin recurs.
După cum se ştie, Iuliu Kiss a fost arestat pe 14 iulie 2011, după ce a provocat accidentul mortal. În urma evenimentului rutier, Adriana Jurcan (foto), 24 de ani, a murit pe loc, sora ei geamănă, Anca, a fost în comă, iar verişoara lor, Mihaela, a fost transportată la Cluj pentru operaţie. Între timp, victimele accidentului au fost externate, iar starea lor de sănătate s-a ameliorat.
Expertiza criminalistă dispusă de Judecătoria Oradea în timpul procesului deschis pe numele interlopului a stabilit că viteza acestuia în momentul premergător impactului a fost de 87 km/oră, iar două expertize medico-legale dispuse de instanţa de judecată au relevat că alcoolemia acestuia la momentul producerii accidentului era sub limita legală de 0,80 mg/l alcool în sânge.
Rezultatele expertizelor, care au eliminat circumstanţele agravante reţinute de anchetatori în cazul lui Kiss, dar şi faptul că acesta şi-a recunoscut faptele, respectiv că a rămas la dispoziţia organelor de cercetare înainte de a fi arestat, ar putea fi unele din motivele pentru care magistraţii Curţii de Apel Oradea au admis cererea acestuia de liberare pe cauţiune.
IMAGINI de la teribilul accident, în articolul: "Accident cumplit: cu 160 km/h, un Mercedes a spulberat un Tico. O tânără a murit, iar altele două se zbat între viaţă şi moarte"
Citiţi povestea emoţionantă a GEMENEI SUPRAVIEŢUITOARE în articolul: "Ucisă pe jumătate: Drama Ancăi Jurcan, geamăna tinerei moarte în accidentul provocat de Paprika"