Sentinţă mai puţin obişnuită dată de judecătorii din Iaşi. O mamă care şi-a abandonat pruncul imediat după naştere a fost condamnată la închisoare cu suspendare, dar şi să-i plătească fiului daune morale.
În urmă cu aproape un an, femeia a născut la marginea unui câmp, apoi şi-a aruncat bebeluşul într-o râpă. Băieţelul a fost salvat chiar de sora lui mai mare şi a fost dat în creştere unui asistent maternal.
Mama a fost acuzată de procurori de tentativă de omor calificat, iar pentru că i-a pus viaţa în pericol nou-născutului a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu suspendare, dar şi la plata de daune morale de 20.000 de lei pentru copil.
Sentinţa nu este definitivă, iar cum femeia e foarte săracă, e greu de crezut că o va plăti.