Pentru că nu i se mai poate spune Oktoberfest, denumirea fiind înregistrată de o firmă din Braşov, întâmplării anuale cu bere şi friptane din parcarea hotelului Ramada i s-a schimbat numele în Das Fest (Sărbătoarea). De ce nu i-or fi spus Septemberfest, din moment ce, oricum, se ţine în septembrie?
Până s-au montat cortul, mesele, liniile de gătit şi scena, a fost soare şi cald. Dar vineri, la ora 16, când festivalul îşi deschidea oficial porţile, a început să plouă şi toamna a mai venit o dată. Din fericire, ploaia n-a ţinut mult, cerul s-a degajat, iar spre seară oamenii au început să se adune în parcare. În prima seară, cortul de 1.000 de locuri a fost aproape plin. Spre deosebire de ediţia precedentă, sistemul de cumpărare a jetoanelor a funcţionat mai eficient, iar cozile au lipsit. Şi servirea a fost mai bună. Dacă în anii trecuţi aveai nevoie de răbdare şi pace interioară de budist ca să-ţi iei o bere, acum fluxul de servire a fost mult mai rapid. Domnişoara în rochie verde bavareză de la care am luat o nefiltrată a fost atât de zâmbitoare şi plăcută încât am mai luat una doar de dragul ei. Aşa se face comerţul, cu zâmbetul pe buze! Of, de-ar înţelege şi alţii regula asta!
La capitolul minusuri, pe primul loc aş pune tacâmurile de plastic. E odios să tai coastele de porc cu un cuţit ca dintr-o trusă de Barbie, care se poate rupe în orice secundă. Pe de altă parte, bănuiesc că ar fi un efort logistic mult prea mare să se folosească tacâmuri de metal. Iar dacă s-ar folosi, cel mai probabil că jumătate s-ar fura, iar pierderile ar fi mari. Eu am găsit soluţia pentru la anu': îmi duc tacâmurile de acasă. Un alt punct slab a fost gulaşul din meniu. Pentru două jetoane (12 lei) am primit o supă de legume cam lungă, cu bucăţi minuscule de carne şi gust predominant de conservă. O adevărată jignire la adresa bucătăriei nemţeşti, a celei austriece, maghiare şi româneşti, pe care ardelenii le cunosc atât de bine. Doar pe litoral mai ai ocazia să înghiţi aşa ceva. În schimb, celelalte produse din meniu au fost foarte gustoase, după cum mi-au mărturisit cei pe care i-am întrebat.
Voluntarii care s-au ocupat de debarasarea meselor au funcţionat ca nişte maşini nemţeşti, astfel că locul a fost curat în permanenţă, în ciuda traficului mare de clienţi. Apariţia trupei austriece Gastein, făcută parcă special pentru astfel de evenimente, a fost salutată cu strigăte de bucurie. Consideraţi deja de-ai casei, muzicienii au făcut un tur de încălzire pe la mese înainte să urce pe scenă, conduşi de un trombonist pitoresc. Atitudinea şi cântecele lor au avut un rol mare în buna dispoziţie generală. Muzica s-a auzit tare, dar nu asurzitor. S-a şi dansat, s-a râs, s-au făcut concursuri de băut bere. Tradiţia germană a făcut din nou casă bună cu foamea şi setea românească. Şi, poate cel mai important, Septemberfest-ul de la Ramada i-a ţinut pe oameni departe de televizor timp de trei seri. Prost!*
*Noroc, în limba germană