Fostul realizator TV Şerban Huidu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă în urma accidentului soldat cu trei morţi, a fost condamnat, vineri, de Judecătoria Braşov, la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de patru ani şi şase luni.

De asemenea, potrivit instanţei, Huidu este obligat la plata cheltuielilor de judecată de 300 de lei şi urmează să i se restituie autoturismul implicat în accidentul petrecut în 16 octombrie 2011, în apropierea localităţii braşovene Timişul de Sus. Sentinţa Judecătoriei Braşov nu este definitivă, putând fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.

Şerban Huidu nu a fost prezent, vineri, la Judecătoria Braşov, fiind reprezentat de către avocatul său, Ioan Mânjina. La proces au fost prezenţi fiul şi soţia lui Ştefan Lungu Balogh, una dintre cele trei victime, care s-au declarat nemulţumiţi de faptul că vedeta a fost conamndtaă cu suspendare.

La primul termen al procesului în care este judecat pentru ucidere din culpă, Şerban Huidu le-a spus magistraţilor, la mijlocul săptămânii trecute, că nu ştie cum a ajuns cu maşina pe contrasens, că îi pare foarte rău pentru tragedie şi că îşi asumă responsabilitatea, în timp ce familiile victimelor au cerut ca acesta să fie condamnat la închisoare cu executare.

Atât procurorii, cât şi avocaţii familiilor victimelor au cerut condamnarea lui Huidu la închisoare cu executare, în timp ce avocaţii fostului realizator TV au solicitat circumstanţe atenuante şi o pedeapsă neprivativă de libertate.

La termenul de joia trecută, instanţa a decis disjungerea cauzelor, penal şi civil, urmând ca dosarul civil privind daunele de peste 800.000 de euro cerute de familiile victimelor să fie judecat în 20 septembrie. Soţia şi fiul lui Ştefan Lungu Balogh s-au constituit părţi civile diferite în acest proces, cerând fiecare, drept daune morale, câte 200.000 de euro. De asemenea, fiica unei alte victime a accidentului, Magda Drăgici, a solicitat ca fostul realizator TV să îi acorde daune morale şi materiale de 400.000 de euro.

În urma accidentului provocat de Huidu şi-au pierdut viaţa Ioan Garbis, Magda Drăghici şi Ştefan Lungu Balogh, cei trei fiind colegi la o firmă din Braşov. În 16 octombrie 2011, ei se îndreptau cu un autoturism Dacia spre Aeroportul Otopeni. Şerban Huidu circula dinspre Capitală spre Braşov, iar la ieşirea din localitatea Timişul de Sus, într-o zonă în care sunt curbe, a intrat cu maşina pe contrasens şi a izbit autoturismul Dacia în care se aflau cele trei persoane. Huidu se afla în maşină împreună cu soţia sa, cu cei doi copii în vârstă de doi şi patru ani şi cu bona acestora.

Potrivit concluziilor expertizei tehnice, la momentul accidentului maşina condusă de Şerban Huidu rula cu 87 de kilometri la oră, în condiţiile în care limita de viteză era de 50 de kilometri la oră, şi a intrat total pe contrasens. "Huidu putea preveni producerea accidentului dacă şi-ar fi păstrat banda de circulaţie", potrivit concluziilor expertizei tehnice ale cărei rezultate au fost transmise, în 23 martie 2012, Parchetului.

Expertiza stabileşte că accidentul a avut loc pe sensul opus celui de pe care venea maşina condusă de Şerban Huidu, el fiind cel care a intrat pe contrasens, în timp ce şoferul celeilalte maşini implicate în accident, un Logan, nu a avut nicio vină, circula corect şi n-a tăiat curba, maşina vedetei TV apărându-i brusc în faţă. Conform expertizei, Loganul rula cu 40 de kilometri la oră.