Arta modernă găseşte şi în Oradea forme de manifestare surprinzătoare. Un exemplu concret îl reprezintă concertul organizat miercuri, de la ora 17 de pianistul Thurzó Zoltán, un eveniment în care trei forme diferite de artă - muzica, poezia şi pictura - şi-au dat concursul pentru a-l sărbători pe compozitorul Franz (Ferenc) Liszt.

La eveniment au participat trei artişti plastici - Deák Árpád, Holló Cs. Kinga şi Gavrucza Tibor, actorul Meleg Vilmos şi pianistul Thurzó Zoltán. Actorul a recitat în limba maghiară fragmente din poeziile şi textele religioase care l-au inspirat pe Liszt, pianistul a cântat piesele scrise de compozitor în urma acestora, iar cei trei artişti plastici au pictat inspiraţi spontan de muzica lui Liszt.

Un alt lucru nemaiîntâlnit până acum la Oradea a fost modul în care a fost pus în scenă evenimentul. Toate cele trei acte, recitarea poemelor, interpretarea pieselor şi pictarea au fost realizate în holul etajului întâi al Teatrului Regina Maria, unde au fost amplasate scaune şi o cameră de filmat. În holul de la parterul clădirii au fost puse scaune şi o pânză mare pe care a fost proiectată toată acţiunea de la etajul superior.

În acest fel, la eveniment au putut să asiste mai mult de 200 de persoane. La concert au participat, pe lângă artişti şi spectatori, viceprimarul Biró Rozália, consilierul judeţean Szabó Ödön şi fostul episcop romano-catolic Tempfli József.

Compozitorul Ferenc Liszt s-a născut la Doborján în 1811 şi a compus aproape 1.400 de lucrări. A trecut în nefiinţă la Bayreuth în 1886, casa în care a murit devenind "Muzeul Franz Liszt".