Consiliul Local Nucet a decis, la finalul săptămânii trecute, să organizeze Serbările Zăpezii la pârtia Piatra Grăitoare, pe care o deţine şi administrează, în primul weekend al lunii februarie, mai precis în perioada 3-5 februarie.

Deocamdată programul nu a fost stabilit, urmând a fi anunţat de organizatori când va fi finalizat.

Anul trecut, evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Bihor, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor, Primăria Nucet, Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor şi Asociaţia Pro Turism Vârtop, în perioada 19-21 februarie.

Atunci, pe pârtia Piatra Grăitoare s-au organizat concursuri de schi şi snowboard, iar la baza acesteia mai multe concerte, inclusiv unul dat de Smiley şi trupa lui.