Lumea politicii locale e zguduită de un zvon care s-a răspândit ca o epidemie: deputatul Ştefan Seremi, preşedintele PDL Bihor, a călcat pe urmele senatorului Petru Filip, fostul lider al filialei. Adică a călcat strâmb!

Seremi şi-ar fi părăsit soţia şi vila din Beverly Hills, luându-şi şi banii din seif şi bagajele, pentru a se muta cu o tânără colaboratoare, cam cum ar fi făcut la Bruxelles şi fostul primar când a devenit europarlamentar.

Fiindcă Seremi era cunoscut ca familist convins, iar vestea a fost împrăştiată inclusiv de colegii PDL-işti, n-ar fi exclus ca fuga de-acasă a şefului de partid să fie parte a unui nou episod din conflictul acestuia cu aripa Filip. La urma-urmei, cum te toarnă un coleg nu te poate bălăcări niciun adversar!