Fosta numărul 1 în tenisul mondial, Serena Williams, a devenit mămică. Sportiva a dat naştere unei fetiţe, vineri, la Centrul Medical St. Mary’s din Palm Beach, Florida.
ProTV notează, citând presa americană, că tenismena s-a aflat în spital de miercuri şi a rezervat un etaj întreg. Fetiţa are 3,09 km, iar atât ea, cât şi proaspăta mămică se simt bine.
Serena Williams, în vârstă de 35 de ani, este logodită din decembrie 2016 cu Alexis Ohanian (34 de ani), cofondator al Reddit. Jucătoarea de tenis a anunţat în aprilie că era însărcinată în 20 de săptămâni, ceea ce înseamnă că era însărcinată în opt săptămâni atunci când a câştigat Australian Open, în ianuarie, notează ProTv.
În august, Williams declara că vrea să revină pe terenul de tenis la trei luni după naştere şi nu se gândeşte să câştige mai puţine meciuri decât înainte de a rămâne însărcinată.
Sportiva nu a mai jucat în circuitul WTA de la sfârşitul lunii ianuarie, de la Australian Open. Serena Williams are în palmares 72 de titluri la simplu, dintre care 23 de Grand Slam, şi a fost lider în clasamentul WTA timp de 319 săptămâni.
La aflarea veştii că Serena a devenit mămică, Garbine Muguruza, locul 3 WTA, a glumit spunând că speră ca fiica fostului lider WTA să nu joace tenis