Studenții orădeni sunt invitați să vizioneze filme americane, în cadrul unui eveniment pregătit de o profesoară din străinătate.

Asistent Fulbright pentru predarea limbii engleze la Departamentul de limba și literatura engleză al Facultății de Litere, Martha Brown îi provoacă pe studenți, cu acest prilej, să își exerseze limba engleză și să dezbată subiecte de interes global.

Primul film, „Educație, discriminare, violență” va rula pe 27 martie, de la ora 16, în sala de conferințe a Bibliotecii. Următoarea peliculă, „Anii 1960 și impactul lor asupra Americii”, va putea fi vizionată pe 24 aprilie, tot de la ora 16 și în aceeași locație, iar „Istorie și cultură americană” pe 29 mai, de la aceeași oră, tot la Bibliotecă.

„Clubul de dezbateri se adresează tuturor studenților interesați. Aici se exersează comunicarea asertivă și argumentativă pe o varietate de subiecte, cum ar fi mentalitatea incluzivă, energia nucleară, utilizarea materialelor plastice sau drepturile animalelor etc. «Serile de film american din campus» includ, pe lângă vizionare, o discuție de grup și explicații asupra contextului cultural pentru fiecare film. Așteptăm cu interes participarea tuturor studenților Universității din Oradea”, a transmis decana Facultății de Litere a Universității din Oradea, conf. univ. dr. Veronica Buciuman.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!