Studenți de diferite confesiuni din țară și străinătate vor participa vineri și sâmbătă la sesiunea de comunicări științifice studențești „Identitatea omului în secolul al XXI-lea” /„Mankind’s identity in the 21st century”, care va avea loc în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic din Oradea, strada General Gheorghe Magheru nr. 25.

„În cadrul simpozionului, care va cuprinde 20 de lucrări științifice susținute atât fizic, cât și online, vor fi abordate teme de actualitate, cum ar fi inteligența artificială, furtul online al identității bancare, omul contemporan de la rădăcinile geografice, culturale și spirituale, din mai multe perspective: antropologică, psihologică, socială, teologică și biblică”, a spus responsabilul departamentului Comunicare al Episcopiei Greco-Catolice Oradea, Mihaela Caba-Madarasi.

Relatorii sunt studenți și teologi ai mai multor universități, din Oradea, din țară, Cluj și Blaj, și din străinătate, Italia și Olanda.

Sesiunile de lucrări vor fi intercalate de sesiuni deschise, în cadrul cărora cei prezenți vor avea ocazia să discute împreună pe marginea subiectelor abordate.

„Într-o lume marcată de schimbări rapide și complexe, cercetarea asupra identității umane este o preocupare legitimă. Ca tineri studenți pornim cu avânt spre a explora dimensiunile profunde ale umanității. Așadar, ne propunem să facilităm dialogul între diversele discipline academice, oferind participanților și publicului oportunitatea de a se întâlni în descoperirea identității umane de azi și de mâine”, au transmis studenții Asociației „Coriolan Tămâian” din Oradea.

Sesiunile sunt organizate de Asociația studențească „Coriolan Tămâian” Oradea, împreună cu Seminarul Teologic „Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan” și Departamentul Oradea Facultatea de Teologie Greco-Catolică a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.

Vezi mai jos programul complet:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!