Doi miniştri sunt vizaţi de DNA. Sevil Shhaideh, vicepremier şi ministru al Dezvoltării, a fost pusă sub acuzare în dosarul insulei Belina, pentru abuz în serviciu, a anunţat DNA. În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie cer încuviinţarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb, în prezent ministru delegat pentru Fonduri Europene şi fost ministru al Mediului.

 "Din probele administrate, a rezultat bănuiala rezonabilă că numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, cu intenţie a ajutat la săvârşirea faptei penale reţinute în sarcina suspectei Sevil Shhaideh, respectiv a iniţiat şi promovat H.G. 858/2013 în decurs de 17 ore, în perioada 5.11.2013 - 6.11.2013, cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative. Prin efectele acestei hotărâri de guvern s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate a trecerii Insulei Belina şi a Braţului Pavel, prin proiectul de hotărâre de guvern ce va purta nr. 943/2013, contrar aspectelor semnalate în repetate rânduri de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei cu privire la forţa juridică a actului normativ", susţin anchetatorii, potrivit Digi24.ro.

Pentru încuviinţarea începeririi urmăririi penale a ministrului Fondurilor Europene, DNA a transmis procurorului general, Augustin Lazăr, cerere de sesizare a Camerei Deputaţilor.

În ce o priveşte pe Sevil Shhaideh, nu este nevoie de solicitarea avizului deoarece la data faptelor era secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP). Ea este anchetată pentru abuz în Serviciu.

Pe lângă acesta, DNA a mai anunţat urmărirea penală împotriva a încă patru suspecţi: Ionela Stoian (director în cadrul M.D.R.A.P, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu), Gheorghiu Mariana Sandală (asistent registrator principal în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, pentru abuz în serviciu), Rodica Guşă (asistent-registrator în cadrul Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Alexandria, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu) şi Alexandrina Anduţa Diaconu (registrator-şef în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Teleorman, pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu).

Comunicatul DNA reţine că, "În anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private". Aceştia arată că, pentru realizarea transferului de proprietate au fost adoptate două hotărâri de Guvern (nr. 943/2013 şi nr. 858/2013), acte prin care au fost încălcate prevederi din Constituţiei României, Legea apelor 107/1996, Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică, O.U.G. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", Legea 115/1999 a responsabilităţii ministeriale şi  Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Totodată, au fost efectuate notări în cărţile funciare ale celor două imobile (insula Belina şi braţul Pavel) cu încălcarea dispoziţiilor din Codul Civil, pentru a ascunde titularul dreptului de închiriere şi pentru a facilita adoptarea hotărârilor de guvern menţionate, arată comunicatul DNA.

"Fiind situate în albia minoră a Dunării, Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului prin efectul legii şi al Constituţiei, prin urmare nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege", mai argumentează procurorii.

Digi24.ro descrie şi mecanismul prin care au ajuns Insula Belina şi Braţul Pavel la CJ Teleorman şi, mai departe, la Tel Drum, societate nenominalizată de DNA în comunicatul de presă.

"Sub pretextul realizării Complexului turistic, sportiv şi de agrement "Dunăre-Belina-Seaca", la data de 26 iulie 2013, Consiliul Judeţean Teleorman a înaintat Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (M.D.R.A.P), o notă de fundamentare privind trecerea unor bunuri din proprietatea publică a statului şi din administrarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice - Administraţia Naţională "Apele Române", în proprietatea publică a judeţului Teleorman şi administrarea Consiliului judeţean Teleorman.

La primul proiect de hotărâre de guvern, două ministere implicate în avizare, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice au atras atenţia că scoaterea din domeniul public al statului şi din administrarea «Apelor Române» a celor două obiective nu poate fi făcută decât prin lege, nu prin hotărâre de guvern.

În aceste condiţii, a apărut necesitatea unui demers menit să creeze aparenţa că Insula Belina şi Braţul Pavel nu ar face parte dintre bunurile care aparţin domeniului public al statului aflate în administrarea «Apelor Române», astfel încât transferul dreptului de proprietate să se poată realiza prin hotărâre de guvern.

Astfel, în şedinţa de guvern din data de 6 noiembrie 2013, s-a adoptat H.G. 858/2013 prin care se modificau codurile de clasificaţie ale Insulei Belina şi Braţului Pavel, în sensul că, pe hârtie, se elimina apartenenţa acestora la bazinul hidrografic al Dunării, creând aparenţa că trecerea lor în proprietatea şi administrarea Consiliului Judeţean Teleorman nu mai impune adoptarea unei legi, ci este posibilă doar printr-o hotărâre de guvern.

Modalitatea de adoptare a H.G. 858/2013, act cu caracter normativ, s-a abătut de la prescripţiile normelor legislative, inclusiv prin aceea că proiectul de hotărâre nu a avut, la momentul adoptării, avizele Ministerului Justiţiei şi al Ministerului Finanţelor Publice.

Din probele administrate, a rezultat bănuiala rezonabilă că numita Rovana Plumb, în calitate de ministru al Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, cu intenţie, a iniţiat şi promovat H.G. 858/2013 (proces care a durat numai 17 ore), cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de acte normative.

La data de 27 noiembrie 2013, deoarece aparent impedimentele fuseseră înlăturate, s-a adoptat H.G. 943/2013 prin care Insula Belina şi Braţul Pavel au fost trecute din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române, în domeniul public al judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman.

Prin modalitatea de adoptare a acestei hotărâri de guvern au fost încălcate prevederile Constituţiei României, cele ale Legii organice 213/1998, ale Legii 107/1996 şi cu O.U.G. 107/2002, având în vedere că insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din albia minoră a Dunării, astfel încât nu puteau constitui obiect al unui transfer de proprietate publică. De asemenea, au fost încălcate o serie de dispoziţii ce reglementează normele de tehnică legislativă, aspect semnalat în repetate rânduri de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei, în perioada premergătoare adoptării hotărârii.

Adoptarea hotărârii de guvern a fost posibilă în condiţiile în care, în calitate de secretar de stat în cadrul M.D.R.A.P, prin semnare, suspecta Sevil Shhaideh şi-a însuşit în totalitate conţinutul notei de fundamentare şi a proiectului de hotărâre de guvern, a iniţiat şi a promovat H.G. 943/2013 prin care se consfinţea transmiterea unor părţi din imobilele Insula Belina şi Braţul Pavel, cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă ce nu permiteau un astfel de transfer, aspect semnalat în repetate rânduri de către Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Justiţiei.

La rândul său, suspecta Ionela Vasile Stoian, în calitate de director la M.D.R.A.P. -Direcţia Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Relaţii Internaţionale, a sprijinit demersurile nelegale prin aceea că nu a întocmit note referitoare la observaţiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare (ministerul Justiţiei şi cel al Finanţelor Publice), nu a respectat reglementările privind circuitul de avizare, a contribuit la crearea unei reprezentări false M.F.P. şi M.J. referitor la contactele de închiriere deja existente.

De menţionat că, anterior acestor demersuri, suprafeţe din Insula Belina şi Braţul Pavel fuseseră închiriate prin contracte unei firme private.
Pentru a nu atrage atenţia administraţiei publice centrale cu privire la existenţa unor interese ale acelei firme private referitor la insula Belina şi braţul Pavel, s-a dorit obţinerea unor extrase de carte funciară curate, în care să nu apară contractele de închiriere având ca părţi Administraţia Apele Române şi această societate comercială.

Astfel, sub pretextul îndreptării unei erori materiale, suspectele Gheorghiu Mariana Sanda cu complicitatea suspectelor Guşă Rodica şi Diaconu Alexandrina Anduţa, în calitate de registratori, cu încălcarea legii, respectiv a unor prevederi din Codul civil, au acţionat astfel încât să fie radiate notările privind încheierea contractelor de închiriere cu acea firmă privată.

Faptele descrise mai sus au determinat obţinerea unui avantaj patrimonial de către Consiliul Judeţean Teleorman, respectiv dreptul de proprietate şi dreptul de administrare asupra unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel.

Totodată a fost cauzat un prejudiciu statului român, precum şi o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale A.N.A.R. prin lipsirea de dreptul de administrare asupra celor două bunuri.

Un aspect relevant este că, prin forma finală a HG 943/2013 se renunţă la exprimarea "pentru realizarea Complexului, turistic, sportiv şi de agrement "Dunăre-Belina-Seaca", ceea ce reprezenta motivul iniţial invocat pentru trecerea către Consiliul Judeţean Teleorman a celor 2 obiective. Apare în schimb o sintagmă mai generală şi anume "în vederea reabilitării şi valorificării cadrului natural al zonei Dunării – Belina -Braţul Pavel".