Până la mijlocul lunii aprilie, perioadă în care sezonul gripei început în octombrie anul trecut se apropie de final, în Bihor au fost confirmate doar 4 cazuri de infectare cu virusuri gripale. Acest număr este la jumătate față de cel din sezonul 2019-2020, când în Bihor s-au înregistrat și două decese cauzate de virusul gripal, dar mai mare, cu unul, comparativ cu iarna 2020-2021.

„Din octombrie 2021 până în prezent, în Bihor am avut, în total, 74 de cazuri de gripă pe baza diagnosticului clinic, dar confirmate pe baza diagnosticului serologic de la Institutul Cantacuzino doar 4 cazuri. Săptămâna trecută am trimis la Cantacuzino 11 probe și așteptăm diagnosticul”, a declarat BIHOREANULUI directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Bihor, dr. Daniela Rahotă.

Potrivit acesteia, toate cele 4 cazuri de gripă confirmate serologic în acest sezon au fost rezultatul unor infecții cu virusul AH3N2.

Cazuistica înregistrată în Bihor în acest sezon, până în prezent, este de două ori mai redusă decât în precedentul sezon de infecții respiratorii, 2019-2020, când în județ au fost confirmate 9 cazuri de gripă, atât cu AH3N2, cât și cu AH1N1. În schimb, în sezonul 2020-2021 în Bihor au fost doar 3 cazuri de gripă.

În urmă cu doi ani, în Bihor această boală a făcut chiar și victime, înregistrându-se decesul unui bărbat de 50 de ani și al unei femei de 52 de ani, ambii în urma infectării cu AH1N1.

Simptomele gripei sunt febra sau febrilitatea, durerile în gât, lăcrimarea, obstrucţia nazală, rinoreea apoasă, durerile oculare, răguşeala, tusea seacă sau productivă cu accese supărătoare, durerile de cap, durerile toracice difuze, durerile musculare, senzaţia de oboseală şi indispoziţia generală.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!