O fetiţă în vârstă de 5 ani, dispărută luni, dintr-un cartier de la periferia oraşului Baia Mare, a fost descoperită moartă chiar de către fraţii ei, în aceeaşi seară, într-o clădire dezafectată. Copila a fost violată înainte de a fi ucisă, scrie adevarul.ro.
Potrivit sursei citate, copila a dispărut de acasă în cursul după amiezii, însă părinţii au raportat cazul abia după ora 23. A fost găsită chiar de fraţii ei, care au căutat-o, în zona fostului Combinat Phoenix din Baia Mare, unde în urmă cu câţiva ani a fost mutată o mare comunitate de romi din zona Craica.
"În seara zilei de luni, la ora 23.29, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112, că o fetiţă în vârstă de cinci ani a dispărut de acasă în jurul orei 15.00. Fetiţa a fost gasită decedată pe strada Electrolizei. Corpul neînsufleţit a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Baia Mare, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Tribunalului Maramureş", a declarat pentru axanews.ro, Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş. "În prezent, facem cercetări pentru infracţiunea de omor. Sunt şi indicii de agresiune sexuală. În funcţie de raportul de expertiză medico-legală, se va face încadrarea", a declarat Bogdan Gabor, prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, citat de axanews.ro.
Mama copilei, Olga Marcovici (48 ani) este în stare de şoc. Bunica fetiţei a povestit pentru Adevărul cum s-a întâmplat. "Mama fetiţei era jos, spăla palierul. Fetiţa s-a dus afară. Era cam ora 8.00 seara. Apoi am văzut că la ora 9, nu a venit încă în casă. La ora 10 nu a venit, iar fraţii ei au început să caute peste tot, până la gard. Nu au găsit-o. Între ora 10 şi 11 (22 - 23 - n.r.) a găsit-o moartă acolo (în clădirea dezafectată, n.r.) sora ei de 17 ani şi cu fratele de 12 ani, care umblă la şcoală. Ăştia doi copii au găsit-o. Copilul s-a speria foarte tare. Gândiţi-vă în ce hal s-au speriat, să o găseşti personal pe sora a moartă. În ce hal au fost fraţii ăştia doi", a povestit bătrâna.
Femeia a povestit că în zonă sunt foarte multe accidente şi incidente violente. "Pe un copil l-a auncat în cap de la geam, anul trecut. Alţii trei s-au înecat la bazine. Numa' probleme avem aici", mai spune ea.
De altfel, arată sursa citată, oamenii se plâng că zona este periculoasă şi că mor mulţi copii. În ultimii ani, alţi trei copii au murit înecaţi în bazine dezafectate. "Ne temem să ne lăsăm copiii afară. Nu trebuia să ne bage aici primarul", a spus Ioan Varga, un băimărean care locuieşte în zonă.
Anchetatorii încearcă acum să dea de urma criminalului.