O femeie de 85 de ani a avut parte de o moarte tragică, în noaptea de Paște. Pe drum spre biserică, unde voia să asiste la slujba de Înviere, femeia din localitatea Vulturești, județul Vaslui, a fost lovită de o mașină, scrie news.ro.

Accidentul s-a petrecut chiar în satul în care femeia locuia, înainte de miezul nopții. Bătrânica mergea pe jos spre biserică și, în condiții încă neclare, a fost lovită de un autovehicul.

La locul accidentului s-au dus o ambulanță și un echipaj SMURD. Medicii au resuscitat-o pe femeie zeci de minute, dar fără succes. 

Poliția va face cercetări, pentru a lămuri circumstanțele accidentului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!