Ca slujba de Înviere să nu se încheie cu un incendiu, pompierii le-au transmis o serie de sfaturi bihorenilor care vor sărbători duminică Paştele.
Printre altele, militarii le recomandă creştinilor să nu se îmbulzească în biserici, să supravegheze continuu lumânările şi să nu blocheze căile de acces spre lăcaşele de cult sau la hidranţi.
"În cazul producerii unui început de incendiu, păstraţi-vă calmul, nu produceţi panică, nu vă împingeţi şi evacuaţi în ordine spaţiul respectiv, utilizând căile de evacuare marcate", mai transmie ISU Crişana.
Inspectoratul a mai informat că, până luni, ofiţerii şi subofiţerii vor face controale în lăcaşele de cult, pentru a verifica dacă sunt respectate normele de apărare împotriva incendiilor şi pentru a le da preoţilor şi angajaţilor bisericilor sfaturi privind prevenirea situaţiilor de urgenţă. În noaptea de Înviere, pompierii vor fi prezenţi în cele mai mari biserici din judeţ.