Cea de-a doua ediţie a festivalului Oktoberfest a adunat, sâmbătă, peste o mie de orădeni în parcarea hotelului Ramada. Seara, când show-ul formaţiei Gastein începuse, orădenii erau puşi pe distracţie, cu multe halbe şi pahare de bere nefiltrată în faţă.

Urmărind reţetele unui bucătar german, organizatorii s-au pregătit cu wuerstli, ciolan de porc, costiţe de porc marinate la grill, cremă bavareză, supe germane pe oase de vită, cârnaţi Nurnberg şi deserturi precum ştrudel de mere cu sos de vanilie, mâncăruri ce s-au dovedit a fi pe gustul orădenilor.

Miresmele îmbietoare ale mâncării nemţeşti au fost completate de acordurile formaţiei austriece Gastein, ai cărei membri, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, au cântat printre cei prezenţi, reuşind să facă atmosferă. După show-ul lor de peste trei ore, timp în care au interpretat atât melodii tradiţionale nemţeşti cât şi evergreen-uri şi hituri rock, formaţia a fost chemată de trei ori la bis, căci petrecăreţii refuzau să se oprească din cântat.

Doar promisiunea că se vor vedea din nou, duminică, în ultima zi a Oktoberfest Ramada, de la ora 20, când Gastein va susţine din nou un spectacol, i-a domolit pe orădeni.