Scene de groază vineri dimineaţă, într-o fabrică de canapele şi saltele de pe Şoseaua Borşului. Un bărbat în vârstă de 43 de ani a aruncat benzină peste maistrul său, în vârstă de 52 de ani.

Cei doi au fost transferaţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, pentru investigaţii medicale.

"Agresorul este cu arsuri la nivelul membrelor, un membru inferior drept şi un membru superior pe aceeaşi parte, iar pacientul agresat e cu arsuri în jumătatea superioară a corpului, la ambele membre superioare, pe faţă şi pe căile aeriene", a declarat BIHOREANULUI dr. Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD.

Şeful agresorului este în stare foarte gravă, motiv pentru care e asistat mecanic de un ventilator şi sedat. Din cauza rănilor, cel mai probabil el va fi transferat la Bucureşti cu un elicopter SMURD.

Potrivit martorilor, agresorul urma să fie disponibilizat, iar incidentul ar avea legătură cu acest fapt.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a început o anchetă. "Deocamdată nu putem şti de unde a pornit acest incident. Procurorul criminalist se află la locul incidentului şi face cercetări, iar de acolo se va deplasa la spital. Abia după finalizarea acestor proceduri vom putea să spunem ce măsuri vor fi luate şi împotriva cui", a declarat BIHOREANULUI procurorul Cristian Ardelean, purtătorul de cuvânt al Parchetului.

Citiţi pe această temă şi articolul "Orădeanul care şi-a incendiat maistrul fusese mustrat pentru că a întârziat la serviciu. Bărbatul a fost arestat"