Actorul de comedie Vladimir Zelenski a luat cele mai multe voturi în primul tur de scrutin pentru preşedinţia Ucrainei desfăşurat duminică, potrivit unui sondaj realizat de TSN, citat de Mediafax.

Celebru datorită serialului de comedie politică "Slujitorul poporului", în care interpretează un profesor de istorie ales preşedinte, actorul în vâstă de 41 ani a adunat 30,1% din voturi, deşi nu are nicio experienţă politică.

Zelenski îl va înfrunta pe 21 aprilie, în cel de-al doilea tur de scrutin, pe actualul preşedinte Petro Poroşenco, care a strâns doar 18,5% din voturi.

La rândul său, fostul premier Iulia Timoşenko, cel de-al treilea candidat creditat cu şanse la preşediţie, a convins doar 14% din alegătorii care s-au prezentat la urne şi a ieşit din cursă.

Reuşita lui Zelenski este cu atât mai mare cu cât în timpul campaniei contracandidaţii săi Poroşenco şi Timoşenco s-au lăudat cu experienţa politică vastă pe care o au, prin comparaţie cu un simplu actor.