Site-ul dailymail.co.uk informează că o femeie în vârstă de 61 de ani din Statele Unite s-a oferit să nască bebeluşul fiicei ei, fiind mamă surogat. Aşadar, femeia şi-a născut propriul nepot.

Kristine Casey este cea mai în vârstă femeie din Illinois care a reuşit să nască. Anterior, recordul fusese deţinut de o femeie de 58 de ani.

Aceasta a adus pe lume, miercuri, prin cezariană, un băieţel sănătos. Fiica ei, Sara Connell (35 de ani), încercase ani de zile să aibă un copil, însă fără succes. Sara şi soţul ei, Bill, sunt părinţii biologici ai micuţului.