După ce i-a injectat botox fiicei de numai 15 ani, britanica Sarah Burge şochează din nou opinia publică. Femeia îi dă cursuri de dans la bară fetiţei ei de numai 7 ani.

Sarah, în vârstă de 50 de ani, susţine că fetiţei îi place foarte mult să danseze la bară. "Poppy este sănătoasă şi fericită. Dacă va dori să devină dansatoare la bară, cine sunt eu să o opresc? se întreabă retoric britanica, proprietară a unui bar de striptease.

"Exerciţiile de dans la bară sunt o experienţă grozavă care ne apropie. Petrecem ore întregi încercând poziţii noi şi dansând pe melodiile noastre preferate", povesteşte femeia. "Prefer să fie sănătoasă şi activă, decât să stea în faţa televizorului ca majoritatea copiilor".

"Poppy îşi doreşte să-şi mărească sânii când va fi suficient de mare. Şi atunci când fetele mele vor ceva, obţin!" a mai spus britanica, potrivit The Sun.

Fata cea mare a femeii, acum în vârstă de 16 ani, a devenit cea mai tânără utilizatoare de Botox din Marea Britanie, după ce mama ei i-a administrat injecţiile. Hannah Burge a fost injectată pentru prima oară cu Botox în urmă cu un an, la o clinică din Spania.

Sarah Burge deţine recordul mondial pentru cel mai număr de operaţii estice. Ea a cheltuit peste 500.000 de lire sterline pe astfel de proceduri.