După ce s-a pregătit în această iarnă cu FC Bihor, jucătorul Adrian Hadăr a ajuns la un acord cu clubul orădean, semnând un contract valabil până în vară.
Adrian Hadăr evoluează pe postul de atacant, are 22 de ani şi 1,92 m înălţime. El provine de la Arieşul Turda, acolo unde, în turul de campionat a evoluat în 9 partide, dintre care în 6 a fost titular, înscriind şi un gol.

Din păcate, tânărul atacant a suferit în această iarnă o accidentare la nas, care l-a ţinut o perioadă departe de pregătirea "roş-albaştrilor", însă pe finalul cantonamentului din Ungaria el a revenit, fiind folosit de antrenor în ultimul joc, cu ucrainenii de la FC Retro.

"Sper să se integreze cât mai bine în echipă şi să-şi revină după accidentarea la nas. Sperăm să dea cât mai multe goluri, prin care să ajute echipa să câştige", a declarat preşedintele clubului orădean, Şerban Morcan.

Într-o altă ordine de idei, există posibilitatea ca miercuri FC Bihor să susţină un joc la Valea lui Mihai, în compania formaţiei locale, Unirea, din liga a III-a. O decizie finală în acest sens urmând a se lua marţi, în funcţie de starea terenului.

Meciul de sâmbătă, de la Salonta, al "roş-albaştrilor", cu FC Maramureş, ultimul dinaintea returului, va avea loc cu certitudine însă, fiind programat pe terenul sintetic al bazei Liberty, cu începere de la ora 12.