În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei două, poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat doi cetăţeani moldoveni care, îmbarcaţi în două microbuze diferite, încercau să treacă graniţa în Ungaria prezentând cărţi de identitate româneşti. "La control s-a constatat că persoanele în cauză nu erau aceleaşi cu cele din documentele prezentate, fapt pentru care poliţiştii i-au dus pe aceştia la sediul sectorului pentru verificări", se arată într-un comunicat trimis marţi de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Bihor.

Cercetările au stabilit că femeia şi bărbatul erau cetăţeni moldoveni şi intraseră legal în România în urmă cu câteva zile. Cărţile de identitate prezentate de ei aparţineau unor cetăţeni români din Iaşi. "Cei doi au declarat că au intrat în posesia cărţilor de identitate prin intermediul aceluiaşi conaţional, a cărui identitate nu o cunosc, plătindu-i acestuia câte 500 euro", se mai arată în informarea IJPF Bihor.

Migranţii le-au spus poliţiştilor de frontieră că încercau să ajungă în Italia pentru a-şi găsi un loc de muncă. Acestora le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.