Fotografiile nud pe care le-au realizat Anca Pandrea şi Iurie Darie i-au adus în centrul atenţiei mai multor regizori de peste hotare. Cuplul de actori a fost contactat de un producător din Cehia în vederea realizării unui film sexy.

"Am fost de acord, în principiu. Va trebui să vedem mai întâi scenariul. Săptămâna viitoare ne vom întâlni cu reprezentantul din Cehia. Nu este vorba despre un film porno, ci despre unul sexy, destul de decent. Pentru aceasta vom avea, normal, şi un onorariu", a declarat Anca Pandrea pentru Libertatea.

La începutul săptămânii, românii au fost şocaţi de fotografiile porno pe care Iurie Darie, în vârstă de 81 de ani, şi soţia sa Anca Pandrea, de 64 de ani, le-au făcut publice. Odată cu imaginile, cei doi au dezvăluit că vor să joace într-un film porno.