În contextul apariţiei a tot mai multe cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus în România şi măsurilor impuse de autorităţi, mai multe instituţii din Bihor au anunţat anularea unor evenimente, precum şi suspendarea activităţii cu publicul, aceasta fiind trecută în mediul online.
Fără concerte şi spectacole de teatru
După ce autorităţile au interzis organizarea evenimentelor ce adună mai mult de 100 de persoane, până pe 31 martie, Filarmonica de Stat Oradea a anunţat că suspendă concertele şi celelalte activităţi cu publicul.
De asemenea, Teatrul Regina Maria a anunţat, în contextul răspândirii coronavirusului, că a suspendat activitatea cu publicul până la finalul lunii martie şi, astfel, anulează: Tezaur Folcloric – Orchestra Crişana 70 ani (12 martie), Isprăvile lui Păcală (12 martie), Sunetul Muzicii (13 martie), Scufiţa Roşie (14 martie), Profu' de franceză (16 martie), Scripcarul pe acoperiş (18 martie), Apolodor, pinguinul călător (18 martie), Creştini (20 martie), Avalanşa (22 martie), Revizorul (25 şi 26 martie), Hansel şi Gretel (26 martie), Variaţiuni enigmatice (27 martie), Frumoasa şi Bestia (28 martie), Capcana lui Hamlet (28 martie), Scufiţa Roşie (29 martie), ...Escu (29 martie) şi F.A.D. (Noduri şi plăci) (31 martie).
"De îndată ce nu vor mai exista riscuri, Teatrul Regina Maria îşi va relua activitatea, iar publicul va fi informat cu privire la noua configuraţie a programului de spectacole. Spectatorii care au achiziţionat bilete sunt rugaţi să le păstreze pentru reprezentaţiile următoare, urmând ca, odată cu reprogramarea spectacolelor suspendate, să decidă dacă doresc să participe la evenimente sau să solicite contravaloarea biletelor", a mai transmis Teatrul Regina Maria.
Biblioteca şi muzeele, închise
La fel, Teatrul Szigligeti a anunţat, miercuri, că suspendă toate activităţile publice până pe 22 martie, cu posibilitate de prelungire.
Biblioteca Judeţeană, care iniţial a închis doar sălile de lectură şi a suspendat activităţile publice, a anunţat miercuri că îşi închide complet programul pentru public în perioada 12-23 martie. Prelungirea termenului de împrumut se va putea face telefonic, la numărul 0359.800.368 sau prin email (prelungiri_somatii_bjb@yahoo.com).
Miercuri dimineaţa, autorităţile au decis să închidă muzeele din ţară până pe 31 martie. Drept urmare, Muzeul Oraşului Oradea a anunţat că suspendă "orice activitate cu publicul".
Fără audienţe la Poliţie şi Casa de Pensii!
Totodată, Inspectoratul de Poliţie Judeţean a anunţat că, pentru limitarea efectelor noului virus, începând din 11 martie se suspendă programul de audienţe până pe 1 aprilie.
Măsura se aplică atât la sediul IPJ Bihor şi la Poliţia Municipiului Oradea, cât şi la sediile poliţiilor municipale şi orăşeneşti. Pentru a depune o cerere, reclamaţie sau sesizare, bihorenii pot folosi adresa de mail cabinet@bh.politiaromana.ro sau pe site-ul bh.politiaromana.ro la secţiunea contact.
Şi Casa Judeţeană de Pensii Bihor a anunţat că suspendă audienţele până pe 31 martie. Totodată, activitatea de relaţii cu publicul va fi limitată la depunerea dosarelor de pensii şi ridicarea de documente la sau de la sediul instituţiei.
"În intervalul programului de lucru, respectiv de luni până joi, între orele 8.00-16.30, şi vineri, între orele 8-14, informaţiile solicitate de petiţionari vor fi comunicate telefonic, în acest sens se va suplimenta numărul de personal care va răspunde la numerele de telefon alocate", a transmis Casa de Pensii.
Excepţie fac: solicitarea ajutoarelor de deces, expertizarea medicală, alte situaţii excepţionale.
"Pentru situaţiile expuse mai sus, se vor impune măsuri de excepţie în sensul că se va păstra distanţa de cel puţin un metru între solicitant şi funcţionarul public de la ghişeu, precum şi între publicul aflat în sediul instituţiei. Totodată se va asigura un aflux controlat al publicului în incinta instituţiei", se arată în comunicatul instituţiei.
Pentru celelalte servicii, bihorenilor li se recomandă să folosească mailul mail@cjpensiibihor.ro şi telefoanele:
SECRETARIAT 1 - 0259/433.431
SECRETARIAT 2 - 0259/433.491
BILETE DE TRATAMENT - 0259/472.237
EVIDENŢĂ STAGII DE COTIZARE - 0259/472.238
PENSII NAŢIONALE - 0259/430.728
PENSII INTERNAŢIONALE - 0259/435.488
EXPERTIZĂ MEDICALĂ - 0259/426.774
PROGRAMĂRI TELEFONICE PENTRU DEPUNEREA DOSARELOR DE PENSIE – ÎNSCRIERI NOI - 0259/413.451
ACCIDENTE DE MUNCĂ - 0259/442658
Program special la CAS
Totodată, Casa de Asigurări de Sănătate Bihor reaminteşte cetăţenilor că toată documentaţia privind calitatea de asigurat poate fi transmisă prin e-mail la adresele casbh@rdslink.ro şi e-mail@casbh.rdsor.ro sau pe fax la nr 0259.454184 / 0259.416017, date şi mijloace de contact existente şi până acum pe site-ul instituţiei. "Precizăm că acestea vor fi înregistrate şi prelucrate în sistem, nefiind necesară deplasarea la sediul instituţiei", a transmis CAS Bihor.
Activitatea cu publicul de la parterul instituţiei va fi suspendată începând cu 12.03.2020 de două ori pe zi, la ora 12 şi la ora 15 - aproximativ 15 minute, timp necesar pentru dezinfectarea suprafeţelor, ghişeelor etc. la care publicul are acces.
Activitatea de audienţe va fi suspendată începând cu data de 12.03.2020, utilizându-se în acest sens alte mijloace precum email-ul sau numerele de telefon afişate pe site-ul instituţiei.
Toate petiţiile şi cererile se pot depune prin email sau prin intermediul formularului de contact care poate fi accesat pe site-ul CAS Bihor.
Prin e-mail
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a luat decizia că în perioada 11.03-31.03.2020 activitatea în relaţia cu publicul să se realizeze doar prin telefon sau corespondenţă electronică. Aşadar, consumatorii, inclusiv cei din Bihor, pot face sesizări la CJPC Bihor şi obţine informaţii folosind telefoanele şi mailurile.
"La telefonul consumatorului 0219551 şi 0259-431.817 se pot obţine informaţiile necesare, iar pe site-ul www.anpc.ro pot fi găsite atât formularul de sesizare cât şi adresa poştală a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Bihor", au transmis reprezentanţii CJPC Bihor.
Pentru informaţii legate de Direcţia de Insolvenţă a persoanelor fizice sunt la dispoziţie numerele de telefon 0213076785 / 0259-431.817 sau adresele de email: adresainsolventa@anpc.ro / salaruxandra@anpc.ro.
UPDATE:
AJOFM Bihor aşteaptă documente prin mail
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor a anunţat joi că persoanele fizice şi cele juridice beneficiare a diferitelor prime prevăzute de Legea 76/2002, au posibilitatea să transmită documentele necesare decontării lunare prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin e-mail la adresa ajofm@bh.anofm.ro, specificând numele măsurii, respectiv numele beneficiarului la care se referă documentele transmise.
În plus, bihorenii care vor să se înregistreze în evidenţele AJOFM Bihor, ca şomeri indemnizaţi sau neindemnizaţi, nu mai au nevoie de o adeverinţă de la medicul de familie, ci doar de o declaraţie care va fi completată la sediul agenţiei.
IŞJ Bihor suspendă activităţile cu publicul
Tot joi, Inspectoratul Şcolar Judeţean a anunţat că începând din 12 martie suspendă activităţile de relaţii cu publicul. "Transmiterea documentelor se va face cu prioritate prin fax, e-mail sau poştă", se arată într-o informare transmisă de instituţie.
Acordarea de asistenţă de specialitate se va face prin telefon, e-mail şi informări pe site-ul instituţiei. La secţiunea "Organigramă", de pe site-ul instituţiei, bihorenii pot găsi datele de contact (e-mailuri şi telefoane mobile) ale fiecărui angajat al IŞJ Bihor.
În această perioadă, petiţiile se pot trimite pe fax la numerele de telefon 0259/470-222 sau 0259/418-016, la adresa de e-mail contact@isjbihor.ro sau prin secţiunea "Petiţii Online", de pe site-ul www.isjbihor.ro. În cazul documentelor care necesită prezenţa obligatorie a persoanei deponente, se va discuta în prealabil cu inspectorul de specialitate sau responsabilul de compartiment, iar depunerea acestora se va face pe baza programării prealabile.
UPDATE 2:
În cursul zilei de joi, mai multe instituţii au anunţat şi ele închiderea pentru public sau restrângerea activităţii.
Program schimbat la Prefectură
În vederea preîntâmpinării răspândirii infecţiei cu noul coronavirus şi a reducerii riscului de contaminare şi îmbolnăvire, la nivelul Instituţiei Prefectului Bihor s-au dispus măsurile:
1. Începând din data de 12.03.2020, se suspendă activitatea de predare personală a hotărârilor adoptate de consiliile locale, precum şi a dispoziţiilor emise de primari, după caz, la sediul Instituţiei Prefectului - Judeţul Bihor;
Predarea actelor administrative, precum şi a celorlalte documente, se va face prin intermediul poştei. Soluţionarea problemelor urgente/excepţionale se va rezolva telefonic şi prin corespondenţă online la adresa registratura@prefecturabihor.ro.
2. În perioada 12-31.03.2020, cu posibilitatea de prelungire a termenului, se suspendă şedinţele Comisiei Judeţene Bihor pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor;
În acest sens, în perioada susmenţionată nu se vor înainta propuneri de validare la Comisia Judeţeană, după încetarea stării de urgenţă urmând a se relua activitatea Comisiei Judeţene.
3. În perioada 12-31.03.2020, cu posibilitatea de prelungire, se suspendă audienţele la sediul Instituţiei Prefectului - Judeţului Bihor;
Depunerea petiţiilor/reclamaţiilor de către cetăţeni se va face, în condiţiile legii:
- prin e-mail, la adresa registratura@prefecturabihor.ro
- prin fax la numărul 0259-411.550
- prin poştă la adresa Instituţia Prefectului - Judeţului Bihor, Parcul Traian nr. 5, OradeaSoluţionarea problemelor urgente/excepţionale se va efectua prin alte mijloace de comunicare, precum telefon: 0259-467.800 sau 0259-411.811 sau e-mail: registratura@prefecturabihor.ro.
Prin poştă şi email la Arhitectul Şef
Direcţia Arhitectului-Şef din cadrul Consiliului Judeţean Bihor vine cu o măsură de facilitare a serviciilor oferite cetăţenilor comunelor, oraşelor şi municipiilor, potrivit competenţelor de emitere a certificatelor de urbanism. Urmează să beneficieze de servicii online cetăţenii UAT-urilor al căror primării nu au structuri de specialitate.
Astfel, fără a fi nevoie de deplasări la direcţia de specialitate cu sediul din Oradea, actele se vor putea depune prin poştă sau online transmise la adresa de email registratura@cjbihor.ro (cererea, dovada plăţii, extras carte funciară şi extras plan cadastral de pe ortofotoplan, acte obţinute online de pe pagina www.ancpi.ro). Pentru celelalte tipuri de acte documentaţiile se vor transmite prin poştă şi online (opţional) potrivit cadrului conţinut al fiecăruia conform legislaţiei în vigoare.
În ceea ce priveşte taxele pentru emiterea certificatului de urbanism (taxă arhitect şef, taxă aviz oportunitate, taxă autorizaţii de construire /desfiinţare) acestea se pot plăti la oficiile poştale sau prin internet banking. Pentru stabilirea cuantumului taxelor se poate accesa site-ul Consiliului Judeţean Bihor, rubrica Informaţii publice – Formulare şi Cereri tip ori solicitând o notă de calcul de la Direcţia Arhitectului-Şef prin email (arhitect_sef@cjbihor.ro).
Programare exclusiv online pentru buletine
La nivelul Biroului de Evidenţă a Persoanelor Oradea s-au dispus pentru perioada 16 – 31 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire, următoarele măsuri:
Accesul cetăţenilor la ghişeele de preluare a cererilor pentru eliberarea actelor de identitate se va face exclusiv pe bază de programare online.
Pentru siguranţa cetăţenilor, accesul la ghişee va fi limitat strict la numărul persoanelor necesare pentru depunerea cererii de eliberare a actelor de identitate, respectiv titularul actului de identitate şi găzduitorul, iar în cazul în care titularul actului de identitate este minor acesta va fi însoţit de un reprezentant legal şi, după caz, de către găzduitor.
"Solicităm tuturor persoanelor care sunt programate să respecte ora de programare şi să evite aşteptarea suplimentară în spaţiile destinate publicului. De asemenea, reamintim că taxele aferente se achită la sediul instituţiei, iar programarea se face la adresa www.evp-oradea.ro", a transmis Primăria Oradea.
Nu se mai vizează carnetele de rentier agricol
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a decis suspendarea activităţii de vizare a carnetelor de rentier agricol, începând din 12 martie.
"Toţi rentierii agricoli care nu au vizat carnetele de rentă până azi 12.03.2020 vor primi prin poştă o nouă invitaţie prin care vor fi informaţi cu privire la data la care vor fi reprogramaţi pentru vizarea carnetelor", a transmis Florian Pavel, director executive al APIA.
Activitatea de vizare va fi reluată de către Centrele judeţene ale APIA începând cu data de 4 mai 2020. Vizarea carnetelor de rentier agricol se realizează până la data de 31 august 2020", se arată într-un comunicat al APIA.
UPDATE:
APIA a luat decizia ca, din 16 martie, să suspende primirea cererilor unice de plată, până la data de 06 aprilie 2020. "Menționăm faptul că activitatea agenției se va desfășura normal, evitând contactul cu publicul", au transmis reprezentanţii APIA.
Muzeul Ţării Crişurilor, închis publicului
Muzeul Ţării Crişurilor Oradea a hotărât să închidă, în perioada 12-31 martie 2020, toate muzeele aflate în subordinea sa – Muzeul Ţării Crişurilor, Muzeele Memoriale "Aurel Lazăr", "Iosif Vulcan" şi "Ady Endre" –, precum şi Peştera Vadu Crişului îşi vor închide activitatea pentru public, adică nu vor mai putea fi vizitate expoziţiile sau peştera şi nici nu se vor mai organiza vernisaje sau activităţi de educaţie muzeală (ateliere educative şi alte programe de pedagogie cu şcolile sau publicul larg). Personalul muzeului îşi continuă activitatea conform programului obişnuit.