După o probă teoretică, în care li s-au testat cunoştinţele adunate în ultimele luni, cei 11 orădeni care au făcut cursul mai ales din pasiune au obţinut, sâmbătă, brevetul de scafandru "stress and rescue". "Astfel, ei vor avea posibilitatea salveze un om de la înec oriunde s-ar afla şi, potrivit brevetului, care este internaţional, pot să se scufunde la o distanţă de până la 40 de metri oriunde în lume", a explicat instructorul Tamas Lunca, de la Clubul Nautilus.

Proba practică s-a desfăşurat sâmbătă, de la ora 17, la Bazinul Olimpic. Cei 11 candidaţi, printre care şi fostul subprefect Claudiu Pop, dar şi Barna Biro, soţul viceprimarului Rozalia Biro, au avut de parcurs două probe, reprezentând scenariul unei situaţii limită.

În prima dintre probe, orădenii au trebuit să salveze un alt scafandru, care a intrat în panică, iar în a doua au trebuit să scoată la suprafaţă în siguranţă un scafandru inconştient de pe fundul bazinului, aproape înecat.

"Cel mai greu mi s-a părut fixatul şi căratul, apoi scoaterea persoanei panicate din apă. Victima trebuie apucată din spate, să prinzi cu genunchii butelia de oxigen, iar cu mâna stângă trebuie să îi dai jos greutăţile de plumb, pe care orice scafandru le are în vestă, şi să îl aduci la mal aşa încât să nu te poată ataca, din cauza panicii", a explicat Claudiu Pop, care practică acest sport de 5 ani, ca hobby. Pesedistul spune că se simte în stare să scape orice om în pericol de înec.

Şi un alt coleg de-al său, Dacian Demian, crede că s-ar descurca fără probleme. "Sper să nu am nevoie de cursul acesta, dar cert este că dacă aş fi pus într-o situaţie limită, m-aş descurca. Obişnuiesc să merg peste tot prin lume la scufundări şi am văzut situaţii în care a fost nevoie de ajutorul oamenilor chiar pentru salvarea altor scufundători", spune orădeanul.

În final, toţi cei 11 orădeni şi-au luat brevetul de scafandru. "Au luat toţi examenul", a spus instructorul Tamas Lunca, adăugând că, astfel, "salvatorii" au ajuns la nivelul de scafandru semiprofesionist. "După acest grad - Rescue - mai urmează doar gradul de Dive Master, profesionist, care dă dreptul unui scafandru şi să fie ghid", a mai afirmat Tamas.

El a mai precizat că un curs de scafandri pentru începători costă la clubul Nautilus 230 de euro şi constă în 9 şedinţe: 3 de teorie, 3 de scufundări în bazin şi 3 în aer liber, în urma acestora "elevul" primind un brevet de scufundare la 18 metri. Pentru celelalte categorii de scafandri, mai avansate, preţul cursului e de 190 de euro. "Condiţiile pentru ca cineva să se apuce de aceste cursuri sunt cunoştinţe minime de înot şi adeverinţă medicală că nu suferă de boli de inimă sau epilepsie", a mai explicat Tamas.

De precizat că, pe de altă parte, clubul Nautilus colaborează, voluntar, şi cu pompierii, în cazurile care necesită intervenţia unui scafandru.