• Postul de radio Gold FM, controlat de familia Gușă, a rămas marți fără licență de emisie, după o decizie a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), luată în aceeași ședință publică în care a fost retrasă și licența Realitatea Plus.
  • Radioul a fost reprezentat în cadrul discuțiilor de orădeanca Jessie Baneș, care nu a intervenit în timpul dezbaterilor, dar a reacționat ulterior printr-un mesaj video în care s-a prezentat drept directoarea radioului și a acuzat CNA de „abuz”.
  • Cântăreața originară din Oradea este logodnica lui Andrei Gușă, fiul lui Cozmin Gușă, amintește Hotnews.ro, și realiza emisiuni la Gold FM.

Licență retrasă pentru amenzi neplătite

Potrivit CNA, decizia a fost luată în baza Legii audiovizualului, care prevede retragerea licenței dacă radiodifuzorii nu fac dovada achitării amenzilor în termen de șase luni de la aplicare.

„Consiliul a decis retragerea licențelor audiovizuale deținute de societățile (...) ANGUS RESOURCES S.R.L. (pentru GOLD FM)”, a transmis instituția, precizând că analiza a vizat perioada ianuarie 2024 – septembrie 2025.

Conform datelor prezentate de departamentul juridic al CNA, citate de RFI, Gold FM avea cinci amenzi contestate în instanță și neplătite.

Decizia a fost anunțată public și de președintele CNA, Valentin Jucan, care a arătat că motivul este același ca în cazul Realitatea Plus: neplata amenzilor.

Reprezentare... discretă în ședință

În ședința CNA, Gold FM a fost reprezentat de cântăreața Jessie Baneș, originară din Oradea, care a participat online, prin Zoom, fără a interveni în discuții, arată Hotnews.ro. 

Ulterior, în dezbatere a intrat și Daria Gușă, fiica lui Cozmin Gușă, care a susținut că nu a fost informată despre situația discutată. „Nu am știut de acest email (...) nu am știut că suntem pe ordinea de zi. În următoarele 20 de minute am făcut plățile. Nu dorim să operăm în ilegalitate”, a declarat aceasta, primind replica lui Valentin Jucan: „Necunoașterea legii este altceva”.

Și după ședință, reprezentanții postului au susținut că nu ar fi fost anunțați în prealabil. Daria Gușă a afirmat, citată de Libertatea.ro, că Gold FM ar fi fost „singurul radio care nu a primit această notificare” și că decizia a fost luată „fără să ne anunțe în prealabil”.

Jessie Baneș: „Decizie abuzivă”

După retragerea licenței, Jessie Baneș a publicat un mesaj video pe Instagram, în care s-a prezentat ca directoare a radioului și a criticat vehement decizia CNA.

„Licența Radio Gold FM a fost retrasă în mod abuziv (...). Astăzi înmormântăm dreptul la libera exprimare în România”, a spus aceasta, susținând că postul nu a achitat toate amenzile deoarece acestea erau contestate în instanță.

Baneș a afirmat că plățile ar fi fost făcute până la urmă în dimineața zilei de marți, înaintea ședinței: „Deși noi am plătit încă de azi dimineață toate acele amenzi (...), au zis că este prea târziu”.

Totodată, aceasta a susținut că radioul nu ar fi fost notificat: „Eu, în calitate de directoare a acestui radio, vă garantez că nu am primit pe niciun e-mail, nici personal, nici al radioului, nici al colegilor mei, nicio înștiințare că, băi, ăștia la CNA vor să vă închidă, că n-ați plătit amenzile. Nici pe ordinea de zi. Vă fac screenshot, nu apăream”.

În mesaj, reprezentanta Gold FM a mai afirmat că postul va contesta decizia și își va continua activitatea în online: „Vom face tot ce ne stă în putință să întoarcem din drum această decizie (...). Până atunci, ne vedem în online”.

Gold FM, deținut de Daria Gușă prin Angus Resources SRL, a fost sancționat în repetate rânduri de CNA. Retragerea licenței vine în același context în care, marți, instituția a decis și închiderea televiziunii Realitatea Plus, pentru același motiv – neplata amenzilor.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!