An de an, Primăria Oradea plăteşte sume colosale către Administraţia Fondului de Mediu, din cauză că abandonează la groapa de gunoi prea multe deşeuri. Pentru a reduce această cantitate, municipalitatea va implementa o colectare mai riguroasă. 

Toţi orădenii vor trebui să arunce gunoaiele în trei fracţii, urmând să separe de gunoiul menajer nu doar resturile reciclabile, ci şi biodeşeurile. Sistemul, deja testat în mai multe blocuri din Oradea, şi-a dovedit eficienţa.

Din deşeuri, compost

Primăria a supus dezbaterii publice noul regulament de salubritate al municipiului, iar principala modificare este că orădenii vor fi obligaţi să colecteze deşeurile nu în două fracţii, ci în trei. Locuitorii oraşului vor aduna separat, în continuare, aşa-numita fracţie uscată, adică deşeurile reciclabile cum sunt PET-urile, foliile de plastic, dozele de metal sau aluminiu, hârtiile şi cartoanele. Acestea vor ajunge în continuare în pubelele galbene de lângă blocuri sau în sacii de aceeaşi culoare, în cazul orădenilor care stau la case. 

În schimb, fracţia umedă se separă în două. Cetăţenii vor arunca în pubele de culoare maro deşeurile biodegradabile, adică acele resturi vegetale sau alimentare care, prin natura lor, se descompun şi, în urma unui proces de fermentare, se transformă în compost, adică îngrăşământ natural. În această categorie intră resturile de fructe şi de legume, pâine şi cereale, zaţ de cafea şi plicuri de ceai, coji de ouă, frunze, crengi, flori uscate, resturi alimentare, şerveţele şi batiste de unică folosinţă. 

Ce rămâne după sortarea biodeşeurilor şi a ambalajelor reciclabile reprezintă a treia fracţie, adică deşeurile reziduale. Locul lor este în pubela neagră. 

Program eficient 

Primăria face această schimbare pentru că, la fiecare tonă de deşeuri abandonate la haldă, municipalitatea plăteşte o taxă de economie circulară, de 80 de lei. Ţinând cont că, în medie, Oradea abandonează lunar cam o mie de tone de gunoaie, este lesne de înţeles că banii nu sunt puţini. "Trebuie să reducem cantitatea depusă la haldă, iar cele mai grele deşeuri într-un sac de gunoi sunt cele biodegradabile", spune viceprimarul Florin Birta (foto).

Colectarea deşeurilor în trei fracţii nu este o noutate pentru toţi orădenii. Din vara anului 2018, circa 12.000 de cetăţeni care locuiesc în 126 de asociaţii de proprietari fac parte dintr-un program pilot, derulat de Primărie şi operatorul de salubritate RER Vest, şi separă biodeşeurile.  "Programul şi-a dovedit eficienţa, acele asociaţii de proprietari au redus foarte mult cantităţile de deşeuri depuse la haldă", arată Birta.

Datele RER Vest confirmă. De pildă, în luna iulie, cele 126 de asociaţii au aruncat, în total, 95 de tone de deşeuri reziduale, 104 tone de biodeşeuri şi 84 de tone de deşeuri "uscate". Dacă ar fi colectat doar în două fracţii, cantitatea trimisă la haldă s-ar fi dublat! Implicit şi costurile...

La anul

Cel mai probabil, colectarea în trei fracţii va fi extinsă în tot oraşul de anul viitor. După votarea regulamentului în Consiliul Local, toţi orădenii trebuie să primească recipiente în care să arunce biodeşeurile. "Probabil va fi nevoie şi de întâlniri cu toţi orădenii, să înţeleagă de ce este nevoie de această schimbare", mai spune viceprimarul. 

Orădenii nu vor putea să ignore noua rânduială, deoarece regulamentul de salubritate propus interzice expres amestecarea fracţiilor, iar încălcarea acestei prevederi se va sancţiona cu amendă între 300 şi 500 de lei, pentru persoanele fizice, respectiv între 1.000 şi 1.500 de lei, pentru cele juridice. 
Devine tot mai clar, aşadar, că cea mai ieftină soluţie este aruncarea deşeurilor cu băgare de seamă...


ARUNCAŢI AICI!
Centre de colectare separată

Pentru ca orădenii să aibă la îndemână soluţii eficiente pentru aruncarea tuturor deşeurilor, Primăria şi RER Vest au amenajat în oraş două centre de colectare separată, unde locuitorii oraşului pot preda gratuit 12 tipuri de deşeuri. Situate pe străzile Thurzó Sandor şi Uzinelor, cele două puncte au containere distincte pentru deşeuri cu conţinut periculos, materiale textile, ambalaje metalice, obiecte de uz casnic, sticlă, deşeuri electrice şi electrocasnice, materiale plastice, hârtie şi carton, lemn şi mobilier, deşeuri vegetale, deşeuri rezultate din lucrări de amenajări sau reamenajări pentru care nu este necesară autorizaţie de construire şi bunuri reutilizabile. Centrele sunt deschise de luni până sâmbătă, între orele 8 şi 20.

Pentru colectarea selectivă, orădenii mai au o opţiune gratuită. Din acest an, Primăria a amplasat în diferite zone din oraş 11 platforme modulare, compuse fiecare din câte trei containere, câte unul pentru hârtii şi cartoane, plastice şi metale, respectiv sticle.


Ce părere aveţi despre intenţia Primăriei Oradea de a implementa colectarea deşeurilor în trei fracţii în întreg oraşul?

E foarte bună ideea, în alte ţări se face în 5 fracţii. Dar cred că la noi doar când se vor da amenzi serioase se va putea face aşa ceva.
Nely Pop

Ar fi mai bine dacă ar fi şi la noi ca la nemţi: să plăteşti PET-ul mai scump ca apa şi să-l returnezi, ca să-ţi iei banii. Nu le-ar mai arunca nimeni.
John Racean

Ideea e bună, dar trebuie educaţie. Putem să avem şi o mie de fracţii, că vine un idiot şi aruncă tot ce are într-un singur tomberon. 
Flavia

Foarte bine face Primăria. Problema e că românul numai când merge afară ştie să fie civilizat, acasă la el nu e în stare.
Dorina Jusca

De ce să fie obligatorie? Să câştige bani firmele care strâng gunoaiele? Cetăţenii niciodată nu au de câştigat din regulile astea.
Anonim

Foarte bună ideea. În toate ţările se poate, numai la noi nu. Să fie obligatoriu şi amenzile să fie mari pentru cine nu respectă.
Livia