Cu câteva minute înainte de ora 21, la care s-au făcut publice primele exit-poll-uri, sediul PDL Bihor fremăta de agitaţie. "Sigur câştigăm", spunea Marlene Crişan, managerul Spitalului Municipal din Oradea. Liniştea s-a lăsat la ora 21 fix, când Radu Moraru, prezentatorul emisiunii Naşu' de la B1 TV a citit rezultatele sondajului: 50% Traian Băsescu, tot atâta Mircea Geoană.

"Am câştigat!", a strigat unul dintre membrii PDL, iar toţi "confraţii" săi au început să aplaude, să râdă şi să sară în sus de bucurie. "Singuri împotriva tuturor", a mai zis cineva din sală. Din nou, la fel ca în primul tur al alegerilor, doar secretara sediului partidului, doamna Doina, scanda "Băsescu, Băsescu". Nimeni n-a schimbat postul de televiziune, pentru a vedea şi celelalte sondaje, mult mai neplăcute.

Fără Klaus Johannis!

Preşedintele filialei, senatorul Petru Filip, a declarat că "au fost cele mai disputate alegeri după 1990 din România, ţinând cont de miza deosebită pe care funcţia de preşedinte în România o are". Filip a spus că ştacheta a fost ridicată de însuşi Traian Băsescu, "prin modul în care s-a implicat în soluţionarea problemelor cu care România s-a confruntat, ţinând cont de trecerea peste hopurile şi steguleţele roşii pe care Uniunea Europeană le-a ridicat în faţa României".

"Din informaţiile pe care le avem la această dată, PDL are toate şansele să câştige aceste alegeri, sigur că varianta Klaus Johannis nu intră în discuţie", a spus Filip, menţionând că mai rămâne doar ca numărarea paralelă a voturilor să arate realitatea.

Filip a "plâns" soarta PDL-ului din ultima lună şi jumătate, spunând că "am fost noi cu noi şi cu cetăţenii împotriva unei realităţi româneşti atipice, alianţa politică PSD-PNL". Liderul PDL Bihor a ţinut şi să le mulţumească alegătorilor bihoreni şi orădeni pentru faptul că au înţeles că "această competiţie e importantă pentru bunul mers al României în următorii 5 ani".

Cu ochii pe diasporă

Petru Filip le-a spus ziariştilor că mizează în reuşită şi pe voturile din diasporă. "Am convingerea că din străinătate va lua (n.r. Traian Băsescu) peste 50%". De asemenea, el e convins că o parte importantă din electoratul lui Crin Antonescu a votat tot Băsescu, pentru că "e greu să votezi stânga".

Referitor la rezultatele diferite date de celelalte exit-poll-uri, potrivit cărora Geoană va fi noul preşedinte al României, Filip a declarat că atâta timp cât se încadrează în marja de eroare, acestea dau o situaţie posibilă. "Se va tranşa situaţia prin definitivarea numărătorii voturilor", a completat Filip.

Pe fondul unor zvonuri potrivit cărora, în această noapte, membrii PDL ar organiza manifestaţii stradale, Petru Filip a declarat pentru eBihoreanul.ro că sunt informaţii eronate. "E o întrebare deplasată, o prostie, o intoxicare. Cât timp câştigăm la Bihor, de ce să protestăm? Şi dacă pierdem, ce, suntem în Bangladesh?", a spus Filip.