Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a câștigat finala turneului de la Dubai, după un meci dramatic cu Elena Ribakina din Kazahstan, locul 19 WTA. Pentru Halep, a fost finala cu numărul 37 din carieră şi a doua la Dubai.
Pentru această victorie, sportiva din România va primi 696.860 de dolari şi 470 de puncte WTA.
„Emoții nebune. A fost un mare meci. Trebuie să o felicit pe adversară, a jucat atât de bine. Este foarte tânără și are mulți ani de tenis în față”, a declarat Simona Halep după meci. Elena Ribakina are 20 de ani.
„Îmi place să joc aici și am dat totul. Sunt aproape moartă acum, fizic”, a mai spus Halep. Sportiva le-a mulțumit numeroșilor fani care au susținut-o din tribune.
Meciul a durat 2 ore și jumătate și s-a încheiat în trei seturi, Simona Halep câştigând la tie-break. Scorul a fost 3-6, 6-3, 7-6 (5).
Pentru româncă, a fost primul titlu obţinut în anul 2020 şi 20-lea în circuitul WTA.