După o victorie meritată în faţa Victoriei Azarenka, în sferturile de finală de la US Open Simona Halep n-a putut repeta performanţa şi vineri în semifinala disputată contra italiencei Flavia Penneta.
Tenismena română, numărul 2 WTA, a fost învinsă clar, cu scorul de 6-1, 6-3, de Flavia Pennetta, locul 26 WTA. După ce în primul set adunase spre finalul manşei doar 5 puncte câştigătoare pe propriul serviciu, Halep a continuat să suprindă în sens negativ şi în manşa secundă.
Pennetta, în vârstă de 33 de ani, s-a impus în 59 de minute şi va juca prima finală de Grand Slam din carieră împotriva unei alte italience, Roberta Vinci, care a învins-o surprinzător tot vineri pe nr. 1 mondial, Serena Williams.
Simona Halep va primi un premiu de 805.000 dolari şi 780 de puncte WTA după participarea pe tabloul feminin al US Open. Românca îşi va păstra locul 2 în clasamentul WTA în ciuda acestui eşec.