Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, a pierdut finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4, de rusoaica Maria Şarapova, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7.

Finala de la Roland Garros, ediţia 2014, a fost cea mai echilibrată şi spectaculoasă din ultimii 13 ani şi una dintre cele mai lungi din istorie. Tenisul practicat de cele două sportive a fost înaltă calitate, iar cei aproape 15.000 de spectatori - mulţi dintre ei români - prezenţi în tribunele arhipline ale arenei Philippe Chatrier au aplaudat de multe ori în picioare evoluţiile din teren. A fost pentru prima oară, din 2001, când finala feminină a French Open s-a disputat în trei seturi.

Halep a reuşit un break în primul ghem şi a făcut apoi 2-0. Şarapova, care s-a încălzit mai greu, dar nu atât de greu ca la utlimele trei meciuri disputate la Paris, le-a câştigat pe următoarele 5. Jocul agresiv şi variat, cu lovituri puternice, al rusoaicei a împins-o permanent în defensivă pe Halep. Totuşi românca a găsit resurse să obţinut un break la 5-3, dar şi-a cedat imediat serviciul şi a pierdut, cu 4-6, primul set la această ediţia a turneului de la Roland Garros, după 57 de minute de joc.

Şarapova a fructificat avantajul psihologic dat de câştigarea primului set şi a condus cu 2-0, după un break în ghemul 2. Încurajată de numeroşii români din tribune şi de o scădere în precizia jocului Şarapovei, Halep a reuşit rebreak-ul, apoi a egalat la 2. În ciuda a trei duble greşeli comise în ghemul al cincilea, Şarapova şi-a salvat serviciul, 3-2, iar 4-3 a avut două mingi de break. În loc de 3-5, Halep a egalat la 4.

În ghemul al nouălea, cele două jucătoare au avut un schimb spectaculos de 20 de mingi, cel mai lung al partidei, câştigat de Halep, care a reuşit apoi şi breakul, 5-4. Imediat, Şarapova a câştigat pe serviciul româncei, care nu s-a lăsat mai prejos şi a ridicat scorul la 6-5, dar nici la acest scor Halep nu a reuşit să închidă setul.

În tie-break, echilibrul s-a păstrat până la 2-2, fiecare jucătoare câştigând pe serviciul celeilalte. Şarapova a fost prima care şi-a fructificat serviciul, a condus cu 4-2 şi 5-3, însă Halep a întors rezultatul, câştigând setul cu 7-5 în tie-break, după alte 72 de minute de joc.

Seria breakurilor a continuat în setul decisiv, prima obţinându-l Şarapova. Halep a făcut la fel, nu înainte ca, la 15-40, rusoiaca să primească un avertisment pentru depăşirea timpului de serviciu. Tot Halep şi-a câştigat prima serviciul în decisiv, 2-1, a avut două mingi de break în jocul următor, dar rusoiaca nu a cedat şi a câştigat trei ghemuri consecutiv, ducând scorul la 4-2. Din nou Halep a găsit resurse şi, profitând de dublele greşeli ale adversarei, a egalat la 4. Şarapova a câştigat apoi următoarele două ghemuri şi a închis al treilea set cu 6-4 şi meciul după trei ore şi două minute.

"A fost cea mai grea finală din cariera mea. Felicitări, Simona", a spus după meci Şarapova, de nouă ori finalistă a unui Grand Slam.

Halep a declarat, după decernarea premiilor, că a avut două săptămâni incredibile la Roland Garros. Ea le-a mulţumit românilor care au fost alături de ea, precum şi familiei şi prietenilor. "Nu voi uita niciodată aceste momente. A fost prima finală de Grand Slam, sper să nu fie şi ultima", a spus Halep.