Jucătoarea română de tenis Simona Halep a pierdut, sâmbătă, finala turneului de la Roland Garros (Franţa). Românca, acum ocupanta locului 4 în clasamentul WTA,  se va afla, de luni, pe locul doi în ierarhia mondială, după cum anunță agenția de știri Mediafax.

Halep a fost învinsă, scor 6-4, 4-6, 3-6, pe Jelena Ostapenko (Letonia, 47 WTA), în două ore şi două minute. În primul set, deşi şi-a pierdut serviciul încă din start, Simona a reuşit să revină, iar soarta setului s-a decis în ultimul game, când sportiva din Constanţa a reuşit să facă break şi şi-a trecut în cont primul act, 6-4, în 38 de minute.

În actul secund, Halep s-a distanţat rapid la 3-0, după un break în game-ul al doilea, cu mingi de 4-0, dar s-a văzut egalată şi a cedat setul în contul Jelenei Ostapenko, scor 6-4, în 49 de minute.

În decisiv, Simona a condus din nou, cu 3-1, cu break, însă a fost egalată de Ostapenko, care a reuşit să şi preia conducerea (4-3), după două break-uri. În final, sportiva letonă s-a impus, scor 6-3, în 35 de minute.

Pentru accederea în finala turneului parizian, Simona Halep va încasa un cec în valoare de 1 milion de euro şi 1.300 de puncte în clasamentul mondial, iar, de luni, va fi locul doi în ierarhia WTA.

Turneul a fost dotat cu premii în valoare totală de 16.700.000 de euro.