Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi a treia favorită, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-4, 6-0, de rusoaica Ekaterina Makarova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, în sferturile de finală ale Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
"Ekaterina Makarova ajunge a doua oară în semifinale la un Grand Slam după ce a învins-o pe favorita trei Simona Halep, pierzând doar patru ghemuri. Rusoaica, favorita 10, a avut nevoie doar de 69 de minute pentru victorie. Ea continuă idila cu Melbourne Park, unde a mai fost în sferturi în 2012 şi 2013", scrie site-ul oficial al competiţiei, ausopen.com.
Potrivit statisticii de pe site-ul oficial al turneului, Simona Halep a comis în meciul de marţi 31 de greşeli neforţate, dintre care patru duble greşeli, faţă de 20 adversara ei, care nu a avut nicio dublă greşeală. Totuşi, Halep a avut 15 lovituri câştigătoare, faţă de zece Makarova şi un raport de 3-0 la aşi. Rata de reuşită a primului serviciu a fost de 75 la sută în cazul rusoaicei şi numai 56 la sută pentru Halep. Makarova a fructificat cinci mingi de break din şase, în timp ce Halep a reuşit să câştige numai una din nouă.
Sportiva din Rusia s-a impus după un meci care a durat o oră şi nouă minute.
În faza următoare, Makarova va juca împotriva învingătoarei din meciul Maria Şarapova (Rusia, locul 2 WTA) - Eugenie Bouchard (Canada, locul 7 WTA), care se dispută tot marţi.
La actuala ediţie a turneului de la Melbourne, Halep şi-a egalat performanţa reuşită cu un an în urmă, calificarea în sferturi. Românca, aflată la prima înfrângere în 2015, îşi va păstra locul 3 WTA şi după încheierea acestei competiţii.
Prezenţa în sferturi este recompensată la Australian Open cu 430 de puncte WTA şi un cec în valoare de 340.000 de dolari australieni (240.000 de euro), în timp ce semifinalista primeşte 650.000 de dolari australieni (aproximativ 450.000 de euro) şi 780 de puncte WTA.