Românca Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, a făcut din nou un meci foarte bun şi s-a calificat, joi, în finală la Roland Garros. Simona a învins-o pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 3 mondial şi favorita nr. 2, scor 6-4, 3-6, 6-3.

La final, Simona a explicat cum a trăit meciul şi unde a făcut diferenţa: "Este minunat să fiu din nou în finală. Roland Garros este turneul meu favorit. Am avut un meci greu şi puţine emoţii, pentru că ea mă învinsese pe zgură, în FED Cup, iar eu o bătusem doar pe hard. Zgura e mai lentă şi de aceea m-am temut, dar am reuşit să mă mişc bine pe teren, am alergat mult şi am împins-o în spate. Ştiam că ea se grăbeşte atunci când e pusă în dificultate şi de aceea am ţinut-o departe de fileu", a spus Halep, citată de adevarul.ro.

Simona a recunoscut că în setul al doilea a avut un moment de slăbiciune, pe care l-a depăşit însă rapid: "Am fost puţin căzută, atât fizic, cât şi mental. Acum mă voi odihni şi voi face tot ce voi putea pentru a câştiga trofeul. Mă aşteaptă un meci greu, pentru că ea nu are nimic de pierdut, dar nici eu nu mai am ce pierde".

În finală, Halep o va întâlni pe jucătoarea letonă Jelena Ostapenko, locul 47 WTA. Viitoarea adversară a Simonei a învins-o, joi, scor 7-6 (4), 3-6, 6-3, pe elveţianca Timea Bacsinszky şi a devenit prima sportivă din Letonia, din toate timpurile, calificată într-o finală la Roland Garros.

Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, se află la a doua finală de Grand Slam a carierei. În 2014, ea s-a calificat în ultimul act la Roland Garros, însă a fost învinsă de rusoaica Maria Şarapova, scor 4-6, 7-6 (5), 4-6. În schimb, până la ediţia din acest an, cea mai bună performanţă a Jelenei Ostapenko, în vârstă de 20 de ani, a fost participarea în primul tur, din 2016.

Prezenţa în finala turneului de la Roland Garros este recompensată cu un milion de euro şi 1.300 de puncte în clasamentul mondial. Câştigătoarea competiţiei va primi 2.100.000 de euro şi 2.000 de puncte WTA.

Finala este programată pentru sâmbătă, ora 16.