Vin vești bune de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS)! Simona Halep a primit marți verdictul în cazul suspendării sale și poate reveni pe terenul de tenis! 

Practic, în urma audierilor de luna trecută, Tribunalul de la Lausanne a admis apelul româncei şi i-a redus la 9 luni suspendarea de 4 ani dictată de Agenţia Internaţională pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Considerându-se că pedeapsa a fost ispășită, jucătoarea poate reveni pe teren.

TAS admite apelul depus de Simona Halep şi reduce perioada de ineligibilitate a acesteia de la 4 ani la 9 luni. Comisia TAS a stabilit în unanimitate că perioada de ineligibilitate de 4 ani impusă de ITF Independent Tribunal trebuie redusă la o perioadă de ineligibilitate de 9 luni începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat la 6 iulie 2023.

Întrucât această perioadă a expirat înainte ca procedurile de apel să fie chiar depuse la TAS, Comisia TAS a considerat că este oportun să emită dispozitivul hotărârii arbitrale Hotărâre arbitrală cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător.

De asemenea, Comisia TAS a dispus descalificarea tuturor rezultatelor competitive obţinute de dna Halep din 29 august 2022 (data prelevării probei sale pozitive) până la 7 octombrie 2022, inclusiv pierderea oricăror medalii, titluri, puncte de clasament şi premii în bani.

Prin urmare, se respinge apelul declarat de ITIA şi apelul depus de Simona Halep este admis în parte (cererea sa de antedatare a începerii suspendării la 29 august 2022 este respinsă)”, a precizat TAS într-un comunicat postat pe site-ul oficial, citat de Digi24.

De asemenea, a decis anularea probei de sânge din pașaportul biologic al Simonei Halep, conform Digi24.

HotNews.ro precizează că, potrivit deciziei TAS, Simona Halep poate reveni imediat pe terenul de tenis, iar primul turneu la care ar putea juca (cel puțin teoretic) este Miami Open, de categorie WTA 1000, din perioada 19-31 martie.

„Pentru a putea însă să participe, Simona are nevoie de un wild card, pentru că ea a dispărut între timp din clasamentul WTA după atâtea luni de absență”, arată sursa citată.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, Simona Halep a fost suspendată în 2022, în urma depistării pozitive la US Open 2022 cu Roxadustat, o substanţă interzisă de Agenţia Mondială Antidoping. Această substanţă duce la creşterea hemoglobinei şi a producţiei de celule roşii din sânge, astfel sporind rezistenţa. 

Halep susţine că a folosit suplimente Schinoussa în timpul turneului de la Flushing Meadows din 2022 şi că unul dintre acestea, Keto MCT, a fost contaminat cu Roxadustat, ingredient care nu a fost specificat pe eticheta acestui produs.

Sportiva de 32 de ani a declarat că nu a folosit niciodată substanţe interzise şi că neglijenţa companiei Quantum Nutrition, alături de afirmaţiile false că suplimentul său era legal, au afectat grav cariera sa şi i-au provocat umilinţă.

De altfel, luna trecută, Simona Halep a dat în judecată compania canadiană Quantum Nutrition, care a produs suplimentul nutritiv infestat cu Roxadustat și vinde produse sub numele de Schinoussa Superfoods.

Tenismena română a intentat procesul la un tribunal din New York, în Manhattan, şi cere daune de 10 milioane de dolari.

Într-un interviu acordat în luna decembrie Euronews, Simona Halep a declarat că a avut un şoc când a fost testată pozitiv şi a reiterat faptul că este nevinovată. Tot atunci, ea a anunţat că nu mai colaborează cu Academia Mouratoglou.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!