Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o cu scorul de 6-4, 7-5, pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 5. Meciul a avut loc miercuri dimineaţă, ora României, iar Simona s-a calificat astfel în semifinalele turneului de categorie Premier de la Sydney.

Astfel, românca a câştigat al doilea meci pe care l-a jucat în anul 2016. Victoria Simonei Halep a venit după o oră şi 38 de minute.

În faza următoare, Halep va evolua împotriva jucătoarei ruse Svetlana Kuzneţova, locul 25 WTA, care a învins-o, tot miercuri, pe italianca Sara Errani, locul 19 WTA, cu scorul de 7-6 (1), 6-0.

Simona Halep, 24 de ani, şi Svetlana Kuzneţova, 30 de ani, fostă ocupantă a locului 2 mondial în 2007, s-au mai întâlnit de cinci ori până în prezent, sportiva din Constanţa conducând cu 3-2. Ultima lor partidă a avut loc în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros, ediţia 2014, iar Simona Halep a câştigat cu 6-2, 6-2.

Calificarea în semifinale este recompensată la Sydney cu un premiu de 36.600 de dolari şi cu 185 de puncte WTA.