Atleta orădeană Simona Kadas şi-a reluat cursele internaţionale de alergare, cu un concurs care s-a desfăşurat în Slovacia, la Gobcikovo, o localitate în apropiere de capitala Bratislava.

Sportiva, pregătită de soţul ei, Carol Kadas, s-a comportat din nou foarte bine, reuşind să obţină două locuri II la concursul internaţional de alergare pe stradă, desfăşurat în weekend.

Simona Kadas a obţinut un loc II la open şi a terminat tot pe locul II la categoria sa de vârstă, pe o distanţă de 5 km.

"Traseul a fost prin centrul oraşului, un oraş frumos de lângă Dunăre, care este renumit pentru unul din cele mai mari baraje ale fluviului", a povestit alergătoarea. La întreceri au participat concurenţi din mai multe ţări vecine, cum ar fi Cehia, Austria, Polonia, Ungaria şi Slovacia.

De menţionat că cei mai mulţi participanţi au fost la categoria Simonei.

"Mă bucură faptul ca am reînceput să particip la concursuri. Deja îmi lipseau aceste curse. Sunt mulţumită de krezultatul obţinut. A fost greu din cauza căldurii, dar sunt deja obişnuită", a mai spus sportiva.