Desfăşurare de forţe impresionantă, joi la prânz, pe Calea Borşului, unde militarii ISU Crişana au simulat un accident chimic la o fabrică de producţie componente turnate din aluminiu, urmat de un incendiu.

Alerta s-a dat la ora 11.30 şi, conform scenariului, pompierii au trebuit să intervină pentru două situaţii tactice cu grade complexe de dificultate. Prima dintre ele s-a petrecut în secţia de galvanizare, unde, pe timpul procesului tehnologic, din cauza neatenţiei angajaţilor, la manipularea a două cuve cu conţinut de cianură şi soluţie de acid sulfuric, acestea s-au răsturnat, deversându-se pe podea aproximativ 20 de litri de soluţie. Din reacţia celor două substanţe a rezultat emisia la nivelul halei de producţie a unor compuşi toxici, iar şapte persoane au suferit intoxicaţii acute şi arsuri la mâini.

Cea de-a doua situaţie tactică a implicat producerea unui incendiu în hala turnătorie, la un cuptor de topit aluminiu, care s-a propagat la acoperişul clădirii prin tubulatura instalaţiei de exhaustare. Conform scenariului, incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de circa 50 metri pătraţi, existând riscul extinderii acestuia la depozitul de materii prime. "În urma incendiului, patru persoane care desfăşurau activităţi în depozitul de materiale au suferit intoxicaţii cu fum, ulterior intrând în stare de inconştienţă", a precizat căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

Militarii au căutat şi salvat persoanele rănite şi, simultan, au stins incendiul. De asemenea,  echipajul de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară (CBRN) a făcut cercetarea la faţa locului şi a evacuat victimele contaminate, delimitând zona.

"Pentru gestionarea evenimentului au fost mobilizate nouă echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălţime, o autospecială CBRN, o autospecială de transport personal şi victime multiple, o autospecială de descarcerare cu punctul medical avansat, o ambulanţă SMURD tip B2 şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea cu o ambulanţă tip C", a precizat Roşca.

Exerciţiul a fost coordonat de prim - adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana", colonel Nemeş Alin. De asemenea, la simulare au intervenit şi echipaje de la alte instituţii: Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor, Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bihor, Direcţia pentru Sănătate Publică Bihor, Garda de Mediu – Comisariatul Judeţean Bihor, Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor; Primăria Municipiului Oradea şi celula de urgenţă de la societatea comercială în cauză.