Proteste simultane, duminică seară la Oradea. În timp ce în Piaţa Unirii "tradiţionalii" protestatari scandau împotriva exploatărilor cu cianuri de la Roşia Montană, în Parcul Traian, chiar în faţa Prefecturii, Lavinia Şandru a mobilizat câteva zeci de persoane, împotriva gazelor de şist.

Cum se ştie, Şandru a organizat, zilele trecute, la Băile Felix, EcoFest, un festival în cadrul căruia s-au organizat dezbateri şi s-au vizionat filme eco ce abordau inclusiv cele două teme de protest.

Dacă cei din centru, cam 100, aveau autorizaţie inclusiv pentru organizarea unui marş prin oraş, care până la urmă nu s-a mai ţinut, poate şi pentru că n-au vrut să se "amestece" la Prefectură cu un protest pe care unii ecologişti l-au numit "politic", cei din Parcul Traian susţineau că s-au adunat "spontan", deci fără autorizaţie.

Spontan, vorba vine, căci de fapt protestul a fost unul bine regizat. Iniţial se ştia chiar că protestatarii anti gaze de şist se vor alătura manifestanţilor împotriva cianurilor de la Roşia Montană, dar - nu e clar din ce motive - n-a mai fost aşa.

Două proteste, în loc de unul

protest unirii.jpgLa fel ca în celalte dăţi, în Piaţa Unirii (foto), oamenii au venit cu pancarte şi afişe ce conţineau mesaje precum "Oradea luptă pentru Roşia Montană" sau "Trădarea de ţară în aur se măsoară", au cântat la megafon "Vrem natură, nu cianură" şi au scandat lozinci precum "România, nu uita, Roşia e inima", "Aurul în ţară, Goldul afară" ori "Sănătatea noastră nu e de vânzare".

"Iniţial am vrut să facem un marş, prin oraş, până la Prefectură, dar suntem puţini comparativ cu dăţile trecute şi am renunţat, pentru astăzi, la idee", a precizat BIHOREANULUI Laura Turdean, una dintre organizatoare.

În tot acest timp, în Parcul Traian, 80-90 de oameni ascultau în faţa terasei casei memoriale Ady Endre, folosită ca scenă pentru Lavinia Şandru, care explica cât de nocive sunt aceste gaze pentru natură şi pentru sănătatea oamenilor.

Pe lângă carul de transmisiuni în direct al Realitatea TV (televiziune al cărei acţionar majoritar este Cozmin Guşă, fost exponent al Partidului Iniţiativa Naţională alături de Lavinia Şandru), în parc au putut fi văzuţi atât primarul comunei Sânmartin, PDL-istul Lucian Popuş, cât şi PDL-işti precum Mircea Bradu, Cristian Puşcaş, Călin Mocanu sau Adelina Coste. În faţa mulţimii, câţiva copii ţineau pancarte pe care scria "Stop exploatărilor", iar din când în când moderatoarea Lavinia Şandru anunţa că urmează să intre în direct la TV, deşi până la urmă acest fapt nu s-a mai întâmplat.

Rugăciuni împotriva exploatărilor

popus_protest.jpgÎn discursul său, primarul din Sânmartin, care, împreună cu preşedintele PDL Bihor Gavrilă Ghilea a intrat săptămânile trecute de mai multe ori în direct la Realitatea TV în emisiuni împotriva gazelor de şist, a subliniat că localnicii nu doresc exploatarea în zonă şi că, pentru a se asigura că aşa va şi rămâne, Consiliul Local va adopta o hotărâre care va interzice explicit explorările şi exploatările petroliere de orice fel.

Invitata specială a evenimentului a fost soprana Felicia Filip (participantă şi ea la EcoFest), care, spunând că artiştii ar trebui să fie prin natura lor nişte ecologişti, i-a mobilizat pe cei prezenţi să rostească împreună rugăciunea Tatăl Nostru, iar mai apoi să cânte imnul naţional.

După circa o oră şi 20 de minute, în care a inclusiv o jurnalistă din Franţa a criticat pe scenă ideea exploatărilor gazelor de şist şi i-a îndemnat pe orădeni să îşi apere natura şi sănătatea, Şandru a anunţat finalul manifestării "spontane", cu atât mai mult cu cât protestatarii din Piaţa Unirii nu au mai ajuns.