Liderii Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor au mai multe nemulţumiri privind inechităţile salariale ale angajaţilor din educaţie.

Preşedintele Flaviu Zancu (foto stânga) a arătat joi, într-o conferinţă de presă, că dascălii sau alţi angajaţi din educaţie sunt privaţi de mai multe sporuri, sunt plătiţi diferit, chiar dacă au aceeaşi vechime, nu au primit norma de hrană şi, în ultimii doi ani, nici banii aferenţi proceselor câştigate în instanţă.

Unii da, alţii ba

Zancu a înşirat mai multe sporuri pe care angajaţii din educaţie ar trebui să le primească, conform legislaţiei în vigoare, dar nu se întâmplă aşa. Un exemplu este sporul de suprasolicitare neuropsihică, care de la 1 decembrie trebuia acordat personalului didactic cu normă de predare. "Cu toate acestea, găsim o serie de colegi care nu beneficiază de acest spor. Este vorba despre cei cu funcţii de conducere, adică directorii şi directorii adjuncţi, care au şi norme de predare, colegii de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională şi de la Casa Corpului Didactic, din Inspectoratul Şcolar", a declarat Zancu.

În plus, a arătat preşedintele SLI Bihor, acest spor ar trebui acordat şi personalului didactic auxiliar, adică secretarelor şi contabilelor, pentru că şi acestea au un volum mare de muncă. Zancu a menţionat şi sporul de doctorat, care nu se acordă profesorilor pensionari sau angajaţi la plata cu ora, ceea ce, consideră liderul sindicaliştilor, nu este just.

Un alt spor care nu se acordă conform legii este cel de predare simultană, care ar trebui încasat de toţi dascălii care predau unor grupe sau clase simultane. Deocamdată, însă, îl primesc doar învăţătorii şi profesorii de gimnaziu, nu şi educatoarele. "Nu există fizic această posibilitate în Edusal (n.r. aplicaţia folosită pentru plata salariilor angajaţilor din învăţământ)", a afirmat Zancu.

De asemenea, angajaţilor din învăţământ li s-a promis o normă de hrană de la 1 decembrie 2018, care însă nu a fost încă plătită. "Ni s-a transmis că s-ar putea ca de la 1 ianuarie să ni se calculeze sporul. Nu avem informaţii concrete cu privire la asta şi nici nu ştim dacă se va plăti retroactiv", a spus liderul SLÎ Bihor.

Pe de altă parte, alte beneficii financiare, precum gradaţia de merit (25% din salariul de încadrare) ori sporul de dirigenţie (10% din salariu) se plătesc raportat la salariile din decembrie 2016, deşi de atunci şi până în prezent lefurile dascălilor au crescut. "Noi nu vrem să ne raportăm la salariile colegilor din Justiţie, din Sănătate, dar vrem să fim respectaţi şi să primim ceea ce ni se cuvine", a declarat Zancu.

Scrisori fără răspuns

Sindicaliştii mai sunt nemulţumiţi şi de încadrarea în tranşe de vechime a salariaţilor din educaţie. Mai precis, de faptul că această încadrare se face în funcţie de două legi, Legea 250/2016 şi Legea 153/2017, care prevăd tranşe diferite şi, implicit, creează diferenţe între salariile dascălilor care au aceeaşi vechime.

"În cazul în care un profesor cu 15 de ani vechime se mută la un alt liceu, el va primi un salariu mai mare faţă de profesorul care predă la acel liceu şi care are tot 15 de ani vechime, dar care este încadrat pe legea veche", a adăugat preşedintele sindicatului.

O altă nemulţumire vizează întârzierea cu care Ministerul Educaţiei plăteşte sindicaliştilor banii câştigaţi în instanţă. Din 2017, aceste tranşe nu s-au mai plătit, nici măcar nu au fost cuprinse în buget, iar dascălii aşteaptă cu interes proiectul de buget pentru 2019, astfel încât să vadă dacă vor primi banii meritaţi.

Federaţiile sindicale au trimis mai multe scrisori deschise Ministerului Educaţiei, Ministerului Muncii şi Parlamentului, pentru soluţionarea tuturor acestor probleme, deocamdată fără efect. "Nu cerem decât să se aplice legea. Vrem să fim respectaţi şi cerem 6% din PIB care trebuie oricum alocat învăţământului, şi din care a fost alocat întotdeauna cam 3%", a mai spus Zancu.

Şeful SLÎ Bihor a spus că decizii privind eventuale proteste pe tema acestor nemulţumiri le vor lua membrii de sindicat.