Oradea a găzduit, în premieră națională, un târg al locurilor de muncă dedicat exclusiv sectorului energiilor regenerabile. Evenimentul, organizat în cadrul unui proiect transfrontalier a reunit angajatori și instituții din România și Ungaria, marcând o etapă importantă în dezvoltarea competențelor pentru tranziția verde, a anunțat Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor.
La bursă au participat 44 de companii, care au oferit peste 680 de locuri de muncă, dintre care aproape 90 destinate absolvenților de studii superioare.
Potrivit organizatorilor, peste 1.500 de persoane au vizitat târgul, fiind înregistrate 2.300 de interacțiuni la standuri și 300 de programări pentru interviuri ulterioare.
Participanții au venit nu doar din județul Bihor, ci și din localități învecinate din Ungaria, semn că piața muncii din regiune devine tot mai integrată și dinamică. Evenimentul a fost organizat de AJOFM Bihor, în parteneriat cu autorități locale și internaționale.