O tânără de numai 21 de ani a fost felicitată de pompieri, după ce a reuşit să stingă singură incendiul produs în propria bucătărie, într-un apartament de pe Aleea Trandafirilor din Oradea.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, incidentul a fost sesizat prin 112 la ora 10.30.

"Incendiul, care izbucnise de la o cratiță lăsată nesupravegheată pe aragazul aflat în funcțiune, a fost stins de proprietara locuinței cu ajutorul unui stingător.

Din informaţiile primite chiar de la victimă, aceasta a suferit arsuri în momentul în care a încercat să ia capacul de pe cratiţă, însă nu s-a panicat, procedând într-o manieră care a împiedicat dezvoltarea incendiului: a întrerupt curentul de la tabloul general, a fugit în casa scării după stingător şi a stins rapid incendiul, împiedicând propagarea flăcărilor.

Tânăra, în vârstă de 21 de ani, a fost felicitată de pompieri pentru prezenţa de spirit de care a dat dovadă şi modul rapid şi eficient în care a reuşit să gestioneze situaţia", se arată în comunicatul transmis de purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, locotenent-colonel Camelia Roşca.

Pentru a-i oferi primul ajutor, la faţa locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o autospecială de lucru la înălțime, dar și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea care au transportat-o pe fată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Bihor.

În urma incendiului, produs cel mai probabil de aragazul lăsat în funcţiune nesupravegheat, a ars o hotă şi s-a deteriorat mobila de bucătărie.


În acelaşi comunicat, ISU Crişana a transmis şi mai multe măsuri de prevenire a incendiilor în bucătării şi reguli de comportare în cazul producerii unor astfel de evenimente:

În cazul în care se întâmplă ca mâncarea/uleiul dintr-o tigaie să ia foc:

- Nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste ea!

- Opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească.

- Stingeţi flăcările acoperind tigaia cu un capac sau punând un prosop ud peste aceasta. Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.

- Nu vă grăbiţi să puneţi mâna pe tigaie, chiar dacă flăcările s-au stins, deoarece fiind în continuare fierbinte, o puteţi scăpa din mâini, riscând să vă stropiţi cu uleiul încins. Lasaţi tigaia pe aragaz şi deschideţi larg fereastra pentru a evacua fumul din încăpere.

- Dacă nu reuşiţi să stingeţi flăcările, iar acestea se extind, evacuaţi persoanele din locuinţă, alertaţi vecinii şi sunaţi urgent la numărul unic de urgenţă 112, pentru intervenţia pompierilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!