La sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Oradea a avut loc, miercuri, o întâlnire între specialişti ai Serviciului Protecţia Copilului (Ioana Cîmpan şi George Ghideu) din cadrul instituţiei şi mai multe persoane în grija cărora se află copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. La întâlnire au participat totodată şi părinţi întorşi în ţară.

Merită spus că, în cadrul campaniei "Singuri acasă – ai grijă de copiii tăi oriunde te afli!", DASO monitorizează 717 copii ai căror părinţi lucrează dincolo de graniţe.

Tema întâlnirii de miercuri a fost "Aspecte privind cadrul legislativ în situaţia în care unul dintre părinţi sau ambii pleacă la muncă în străinătate". "Cei prezenţi au fost informaţi cu privire la obligaţiile care le revin în situaţia în care intenţionează să plece la muncă în străinătate, ţinând seama de faptul că lipsa părinţilor ori a reprezentantului legal poate determina limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate, educaţie şi servicii/beneficii sociale. De asemenea, le-au fost prezentate riscurile la care pot fi expuşi copiii lipsiţi de grija unuia dintre părinţi sau a ambilor, indiferent de vârstă, copilul putând suferi schimbări majore", se arată într-o informare transmisă ulterior de reprezentanţii DASO.

În cadrul campaniei "Singuri acasă", Direcţia de Asistenţă Socială Oradea urmăreşte menţinerea relaţiilor personale ale copiilor cu părinţii care sunt plecaţi la muncă în străinătate, prin consiliere psihologică gratuită, atât copiilor, cât şi persoanelor în grija cărora rămân aceştia, organizează programe de educaţie parentală, organizează întâlniri cu persoanele care se ocupă de creşterea şi îngrijirea copiilor şi nu în ultimul rând, sprijină menţinerea unui contact permanent între reprezentanţii unităţii de învăţământ pe care o frecventează copilul şi persoana în grija căreia acesta a fost lăsat de către părinţi.

În perioada 26 – 30 august la Centrul de Zi din strada Traian Lalescu, nr. 3C, DASO organizează o tabără de vară pentru copiii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, în cadrul căreia se vor desfăşura diverse jocuri şi activităţi de cunoaştere, de abilitate şi amuzante.

De asemenea, începând cu luna septembrie a acestui an, DASO oferă acestor copii un program de tip after school, program de efectuare a temelor şi o masă caldă.

Pentru informaţii suplimentare cei interesaţi pot suna la numerele de telefon 0259.441.677 (int.113) şi 0730.270.206 sau scrie pe adresa de email: daso@rdsor.ro, persoana de contact fiind George Ghideu.