Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, că în ultimele 24 de ore au fost depistate încă 6.333 de noi infecţii cu Covid-19 la nivel naţional, după efectuarea a 26.389 de teste, astfel că numărul total al diagnosticaţilor ajunge la 551.900.

Încă 148 de români infectaţi cu Sars-Cov-2 (86 bărbați și 62 femei) au decedat, numărul total victimelor urcând astfel la 13.264 de persoane.

Până acum, în total, 451.477 de persoane au fost declarate vindecate.

Numărul total de bolnavi Covid-19 internaţi în unitățile sanitare de profil din țară este de 11.886, dintre care 1.288 sunt internaţi în secţii de Anestezie-Terapie Intensivă.

Dintre cele de 148 de decese nou confirmate,1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 1 deces la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 33 decese la categoria de peste 80 de ani. 

142 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru 4 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În ce priveşte judeţul Bihor, GCS raportează 146 de cazuri noi (total 15.868), diferenţele dintre cifrele comunicate în prima parte a zilei de autorităţile locale şi cele furnizate de GCS datorându-se atât orei la care au fost transmise datele, cât şi ritmului în care aceste informaţii sunt introduse la nivel naţional în aplicaţiile de specialitate. 

Rata infectărilor în județ a ajuns la 3,21 cazuri Covid la mia de locuitori.

Vezi mai jos situaţia pe judeţe!

Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, GCS face precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.